Andrei Gîrtofan, vicecampionul absolut în exercițiu la raliuri, s-a impus în prima rundă a noului campionat, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), Rally Start — „România Pitorească”.
Pilotul de 28 de ani a câștigat competiția desfășurată la Sărata Monteoru (Buzău) alături copilotul Tudor Mârza.
Gîrtofan și Mârza s-au impus în toate cele 4 probe speciale, echipajul Prorally Team fiind urmat de Raul Badiu / Rareș Fetean și de Mihai Manole/Ciprian Solomon.
Cum întreg podiumul s-a prezentat la Buzău cu participare one-event, în clasamentul general conduce echipajul Valentin Porcișteanu/Dan Dobre (locul 4), urmat de Alexandru Cazacu / Denisa Parteni (locul 10) și Andrei Mălaiu/Teodor Găină (locul 12).

Rally Start – România Pitorească, o rampă intermediară de lansare către Campionatul Național de Raliuri
Campionatul Național Rally Start — „România Pitorească” este o nouă competiție de raliuri menită să îmbine adrenalina sportului cu motor și frumusețea peisajelor dar și autenticitatea satelor românești. Campionatul va cuprinde cinci etape desfășurate în diferite zone pitorești ale țării, pe parcursul sezonului 2025.
Noul format promovat de federația română de specialitate oferă atât piloților experimentați, cât și tinerelor talente, oportunitatea de a concura într-un cadru competitiv accesibil, punând accent pe dezvoltarea viitoarei generații de campioni și pe promovarea patrimoniului rural al României.
De altfel, competiția va fi o rampă intermediară de lansare către Campionatul Național de Raliuri.
Competiția se desfășoară pe trasee similare unei probe speciale de raliu. Planul orar va cuprinde o probă specială care se va parcurge în regim cronometrat și care va conta în toate clasamentele de maxim 4 ori, cu un total de maximum 50 km.
Înaintea celor 4 probelor de clasament o trecere va fi considerată shakedown din rațiuni de securitate pentru a ridica presiunea de pe sportivii debutanți.