Boupendza, exclus din lotul Rapidului și aspru sancționat!

Aaron Boupendza

Boupendza, exclus din lotul Rapidului și aspru sancționat!

Aaron Boupendza a refuzat să revină în România alături de colegii săi de la Rapid, iar fotbalistul a fost exclus din lot și va fi aspru sancționat.

Gabonezul, care a intrat în conflict cu suporterii Rapidului la unul dintre meciurile disputate pe Giulești, a decis să recurgă la acest gest din cauza faptului că nu și-a prima de instalare și nici primele pentru prezențe, goluri și victorii, așa cum sunt stipulate în contract.

De altfel, agentul lui Boupendza a notificat clubul giuleștean pentru că jucătorului nu i-au fost virați toți banii promiși și a cerut ca acesta să fie lăsat să plece, Sivasspor dorind să-l cumpempere în această iarnă.

Boupendza, exclus din lotul Rapidului și aspru sancționat!

Pusă în această situație, conducerea clubului Rapid i-a virat lui Boupendza 100.000 de euro, iar africanul a fost convins să revină la echipă.

Totuși, Boupendza susține că suma întreagă pe care o are de primit e mai mare decât dublu, notează Fanatik, care precizează că fotbalistul le-a transmis oamenilor din staff-ul tehnic că apreciază intenția clubului de a plătii banii și că este de acord să facă o ultimă concesie.

„Bine, dar să fie ultima oară”, le-a transmis Aaron Boupendza celor de la Rapid.

Replica Rapidului a venit imediat: conform sursei, atacantul și-a cumpărat bilet de avion din banii lui, deoarece s-a lovit de refuzul clubului giuleștean. Biletul l-a costat 1.000 de euro pe gabonez.

Boupendza, exclus din lotul Rapidului și aspru sancționat!
Aaron Boupendza

Sancțiunile vor fi conform regulamentului și vor fi drastice

Mai mult, Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, si presedintele clubului, Viorel Moldovan, au anunțat sancțiuni pentru Boupendza.

„Situația cu Aaron Boupendza este una care nu-și are locul la Rapid. Un jucător care a refuzat să facă deplasarea înapoi în țară cu echipa, ba chiar înțeleg că a anunțat doar anumiți jucători și persoane din staff de această decizie, clar trebuie sancționat.

Rapid i-a plătit mereu salariile la zi, primele, chiria și alte lucruri stipulate în contract. Da, singura întârziere, dacă-i pot spune așa, a fost tranșa din bonusul de instalare, care avea scadența în luna Decembrie și a fost achitată luna aceasta. Abia am trecut de jumătatea lunii Ianuarie, deci o întârziere care nici nu merita menționată.

În mod clar, în situația aceasta, comportamentul său este inacceptabil și nu respectă regulamentul intern, pe care toți jucătorii îl cunosc.

Sancțiunile vor fi conform regulamentului și vor fi drastice, pentru că oricine lucrează la Rapid trebuie să trateze clubul și colegii cu respect, și să dea dovadă de profesionalism”, a declarat Victor Angelescu, conform unui comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook a clubului.

„Nu tolerăm astfel de ieșiri”

„Clubul a emis deja un comunicat din acest punct de vedere vizavi de faptul că a decis să nu se întoarcă cu echipa la București, conform regulamentului de ordine interioară, va suporta consecințele care sunt destul de dure.

Nu tolerăm astfel de ieșiri, de comportamente. Trebuie să existe mai mult respect pentru echipă, pentru colegi, pentru conducători, pentru club”, a declarat și Viorel Moldovan, la Digi Sport.

Boupendza, exlus din lot pentru moment

Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, a reacționat și el în „cazul Boupendza” și a dezvăluit că fotbalistul a fost exclus, pentru moment, din lotul echipei: „Indiferent de relația mea cu Aaron Boupendza, de-a lungul timpului, consider că acest comportament al său este o lipsă de respect, atât la adresa colegilor săi, cât și la adresa mea ca antrenor al acestei echipe, care în doar câteva zile are un meci oficial de jucat.

Am participat și eu la ședinta din cadrul clubului de astăzi și, împreună cu conducerea clubului, am decis că lui Boupendza i se vor aplica sancțiuni disciplinare severe, iar până la finalizarea unei anchete interne, care să lămurească această situație a jucătorului, acesta nu va mai face parte din lotul echipei FC Rapid”.

Marius Sumudică

Aaron Boupendza a rupt și el tăcerea pe Instagram și a postat un mesaj în care infirmă infirme acuzațiile care i s-au adus.

„Să nu credeți nicio știre care nu vine din gura mea și care încearcă să-mi schimbe imaginea și numele. Fiecare poveste are două fețe”, a scris Boupendza, pe rețelele de socializare.

CITEȘTE ȘI

Rapid și Sepsi s-au înțeles: Ciobotariu este așteptat în Giulești!

Dan Șucu, interviu în limba italiană pentru Genoa. VIDEO

Web design © 2025 Știrea ta