Daniel Niculae, fostul președinte al echipei FC Rapid, a semnat cu FC Hermannstadt, echipa de pe ultimul loc din Superliga.
Mutarea vine într-un context în care sibienii au nevoie de puncte ca de aer, însă acestea nu vin, iar cel mai recent meci jucat în Superliga, în deplasarea de la Universitatea Craiova, a fost pierdut, scor 3-1.
Daniel Niculae a semnat cu FC Hermannstadt
FC Hermannstadt nu mai avea un președinte din luna aprilie, atunci când un alt fost jucător de la Rapid București a părăsit gruparea din Ardeal, Dani Coman.
În luna mai, Daniel Niculae a fost îndepărtat din fruntea conducerii Rapidului, în urma implicării în scandalul materialelor pirotehnice. El a fost numit în funcția de președinte în 2021.
Gazeta Sporturilor a aflat că s-au înțeles asupra unui contract pe un an și jumătate, până-n 2026.
„Unii au fost băieți buni, prea buni pentru alții, și au plecat. Au fost aduși băieți mai răi”
Fostul președinte al giuleștenilor a vorbit despre evenimentele petrecute în luna mai, oferind un răspuns pentru Dan Șucu, finanțatorul Rapidului.
„Despărțirea mea de Rapid a fost o decizie comună. Eu am ajuns la final de contract… Nu știu dacă a fost corectă decizia sau nu, dar ea s-a luat.
Mai aveam contract pentru încă două luni, însă decizia a fost luată înainte de meciul de la Constanța (n.r. – 1-3 cu Farul în runda a 6-a play-off-ului anterior), unde am avut o discuție mai aprinsă în lojă, și așa a fost luată hotărârea. S-a stricat totul cu două luni înainte de finalul campionatului. Unii au fost băieți buni, prea buni pentru alții, și au plecat. Au fost aduși băieți mai răi”, a povestit Daniel Niculae, conform gsp.ro.