Daniel Paraschiv a marcat primul său gol pentru Rapid, în amicalul disputat de giuleșteni împotriva bulgarilor de la CSKA 1948 Sofia.
La Belek, Jose Martinez a deschis scorul pentru bulgari, în minutul 6, iar Rapid a egalat pe finalul primei părţi, în minutul 45, prin Daniel Paraschiv. Grameni a înscris golul victoriei giuleştene, în minutul 74.
Daniel Paraschiv, primul gol pentru Rapid. VIDEO
În prima repriză, antrenorul Costel Gâlcă a trimis în teren următorul unsprezece: Briciu – Onea, D. Ciobotariu, Kramer, Braun – Vulturar, G. Gheorghe, Hazrollaj – Jambor, R. Pop, D. Paraschiv.
A fost ultima verificare a giuleştenilor înainte de startul campionatului. În primul amical dipsutat în Antalya, Rapid a cedat în fața polonezilor de Wisla Plock, scor 1-2.

Gol fabulos dat de Grameni
Constantin Grameni a înscris golul victoriei în amicalul câștigat de Rapid în fața celor de la CSKA 1948 Sofia. În minutul 74, Grameni a recuperat mingea la mijlocul terenului și a profitat de faptul că portarul echipei adverse era mult ieșit dintre buturi.
Execuția sa a amintit de una celebră a lui Gheorghe Hagi, din perioada în care fostul mare fotbalist român juca în tricoul celor de la Real Madrid.
Pentru formația lui Gâlcă urmează duelul cu Metaloglobus pe 17 ianuarie, ora 20:00, în etapa a 22-a din SuperLiga.
Daniel Paraschiv, împrumutat de la Real Oviedo
Daniel Paraschiv, în vârstă de 26 de ani, a ajuns la Rapid sub formă de împrumut de la Real Oviedo, club din La Liga, până la finalul sezonului, cu opțiune de transfer definitiv.
Atacantul plecase în 2024 de la Hermannstadt, pentru 700.000 de euro, fiind cumpărat de Oviedo. În sezonul trecut a bifat 28 de meciuri în liga a doua spaniolă, marcând 3 goluri, și a jucat în barajul de promovare în La Liga, unde a adunat două apariții.
