Daniel Tschofenig câștigă în premieră Turneul celor 4 Trambuline

Daniel Tschofenig. FOTO – GEPA

Daniel Tschofenig câștigă în premieră Turneul celor 4 Trambuline

Daniel Tschofenig (Austria) a câștigat Turneul celor 4 Trambuline, ediția 2024-2025, după ce s-a impus, dramatic, în ultima rundă a competiției, la Bischofshofen.

Tschofenig a câștigat competiția pentru 1,4 puncte în plus față de Jan Hoerl și 4,1 puncte față de Stefan Kraft, acesta din urmă, principal favorit, completând și podiumul final al competiției. CLASAMENTUL FINAL

Daniel Tschofenig câstigă în premieră Turneul celor 4 Trambuline

Așadar, Daniel Tschofenig, liderul din actuala ediție a Cupei Mondiale, s-a impus la Bischofshofen (136 metri și 140,5 metri), obținând a doua victorie de etapă în această ediție a Turneului celor 4 Trambuline și și-a adjudecat superbul trofeu – Vulturul de Aur. CLASAMENTUL CUPEI MONDIALE

Tschofenig a fost urmat pe podiumul etapei de conaționalul Jan Hoerl, care a a avut cea mai lungă săritură, 143 de metri, în manșa secundă, dar a fost depunctat în urma aterizării fara telemark.

Stefan Kraft, primul la finalul primei manșe (ultimul pe bara de start în manșa secundă), a avut de așteptat peste 10 minute, din cauza vântului, și a sărit „doar” 137,5 metri cu care a terminat pe 3, atât în etapă, cât și la general. CLASAMENTUL ETAPEI DE LA BISCHOFSHOFEN

Daniel Tschofenig câștigă în premieră Turneul celor 4 Trambuline
Daniel Tschofenig

Kraft, ultimul austriac care a câștigat Vulturul de Aur

Victoria lui Daniel Tschofenig pune capăt unei perioade lungi în care austriecii nu au mai pus mâna pe Vulturul de Aur. Este prima dată după 10 ani când un sportiv din Austria ridică trofeul Turneului celor 4 Trambuline.

Ultimul care a făcut asta, în sezonul 2014/15, a fost Stefan Kraft, care și-a adjudecat atunci Vulturul de Aur după o singură etapă câștigată

CITEȘTE ȘI

Turneul celor 4 Trambuline. Stefan Kraft câștigă la Innsbruck

Turneul celor 4 Trambuline. Daniel Tschofenig câștigă la Garmisch. Schimbare de lider la general

Turneul celor 4 Trambuline. Stefan Kraft câștigă prima etapă

author avatar
Cezar Romaniuc
Jurnalist în mediul online cu peste 15 ani de vechime. De-a lungul timpului a lucrat în redacțiile Sport.ro, Sport Total FM, Evenimentul Zilei și Digi Sport.
Web design © 2025 Știrea ta