Emil Boc a anunţat că bazinul olimpic, a cărui construcţie a început în primăvară, va purta numele lui David Popovici, dublul medaliat olimpic la JO 2024.
Cu costuri estimate la 22 de milioane de euro, construcţia viitorului bazin olimpic se află în derulare, conform primarului municipiului Cluj-Napoca.
Mai mult, lucrările la fundaţie vor începe săptămâna viitoare.
„David Popovici”, numele celui mai nou bazin olimpic!
„Acest bazin olimpic va fi pe trei niveluri şi va putea găzdui diferite competiţii la nivel naţional şi mondial, pentru că are dimensiuni olimpice.
În egală măsură, bazinul va fi dedicat sportului de masă, dar şi performanţei.
Clujenii merită o astfel de infrastructură şi sunt convins că vor practica înotul. Vor exista gradene pentru 1.000 de spectatori, iar lucrările sunt prognozate a se finaliza la finalul lui 2025.
Acest bazin va purta numele lui David Popovici, ca o formă de respect pentru reuşitele lui, pentru România”, a declarat Emil Boc, într-un clip postat pe Facebook.
Potrivit proiectului, complexul de nataţie care va fi situat în cartierul Borhanci, din Cluj, va include un bazin olimpic de înot de 50 X 25 metri, un bazin olimpic de sărituri de 25 X 12 metri, un bazin de iniţiere şi trei bazine de jacuzzi.
Fondurile necesare construcţiei provin de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca, potrivit primarului Emil Boc.
„Banii pentru această investiție, cele 22 de milioane de euro pentru acest obiectiv, sunt bani ai clujenilor. Dar prin fondurile europene obținute pentru alte proiecte, cu un total de 420 de milioane de euro, am reușit să disponibilizăm bani pentru a finanța aceste proiecte din cartierul Borhanci”, a explicat Emil Boc, în primăvară.
Detaliile proiectului din cartierul Borhanci
Valoarea totală a proiectului: 117.488.417,59 lei +TVA din care:
Sector 1 – bazin de înot: 105.011.717,27 lei +TVA
Sector 2 – echipare tehnico-edilitară: 12.476.700,32 lei +TVA
Proiectul mai amplu din care face parte bazinul de înot ce va fi realizat în Borhanci – Hub educațional și de sănătate – cuprinde unități de învățământ (creșă, grădiniță, școală, liceu), un Centru de excelență pentru protonoterapie, bază sportivă și pădure-parc.
Proiectul din cartierul Borhanci prevede construirea unei clădiri pe 3 niveluri cu un bazin de înot acoperit, capacitate de 1000 de spectatori și zone dedicate competițiilor sportive de natație.
Astfel, sunt cuprinse: bazin olimpic de înot, bazin olimpic de sărituri, zonă de gradene pentru spectatori, zone de agrement, bazin de inițiere, saune, jacuzzi, vestiare și zonă administrativă.
„Pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport”
Campionul olimpic David Popovici îşi doreşte ca medaliile obţinute de el la Paris să aducă mai multă atenţie pentru sport.
Popovici a spus că trebuie mai multe investiţii pentru sport şi a adăugat că el îşi va face partea în acest sens.