Rapid a anunțat, oficial, transferul lui Denis Ciobotariu (26 de ani), iar stoperul a oferit primele declarații.
Fotbalistul semnase contractul cu Rapid pentru vara anului viitor din postura de jucător liber, însă giuleștenii l-au vrut încă din această iarnă în lot.
După ce Sepsi a anunțat și ea că Ciobotariu a plecat la Rapid, echipa din București a postat și ea un mesaj pe site-ul oficial.
Denis Ciobotariu a fost prezentat la Rapid! „Abia aștept”
„Rapid și-a asigurat serviciile lui Denis Ciobotariu încă din această iarnă, după ce inițial semnase un contract valabil din vară, până în 2028.
Fundașul de 26 de ani a ajuns deja în Giulești, fiind disponibil pentru Rapid încă de la meciul următor, de sâmbătă, contra Universității Craiova.
“Mă simt foarte bine, mă bucur că am ajuns aici. Este un pas înainte pentru mine și o mândrie că o să pot îmbrăca tricoul Rapidului.
Suporterii sunt minunați, fac o atmosferă infernală, inclusiv în deplasări. Se simțea mereu la Sf. Gheorghe prezența lor și mă bucur că de această dată vor fi de partea mea, a noastră.
Abia aștept să mă bucur alături de ei, la finalul meciurilor. Voi da tot ce am mai bun pentru această echipă!”, a declarat Denis Ciobotariu pentru fcrapid.ro.

În actuala stagiune, Denis a marcat două goluri în campionat, ambele în deplasare, cu CFR Cluj (3-3) și cu Gloria Buzău (2-1), în 21 de meciuri. El este singurul jucător “integralist” din Superliga României, fiind pe teren toate minutele din primele 21 de runde.
În carieră, “Ciobi” a mai evoluat pentru Chindia Târgoviște, Dinamo București, CFR Cluj și FC Voluntari, având și șapte selecții la naționala U21 a României”, se arată pe site-ul oficial al clubului giuleștean.
Cât plătește Rapid pentru Denis Ciobotariu
Sepsi va primi 50.000 de euro de la Rapid pentru cedarea lui Denis Ciobotariu încă din această iarnă. În plus, Rapid îl va lăsa sub formă de împrumut pe Omar El-Sawy la Sfântu Gheorghe încă un an și jumătate, iar Sepsi primește 15% dintr-un eventual viitor transfer al mijlocașului ofensiv.
De asemenea, Rapid are posibilitatea să-i întrerupă împrumutul lui Omar El-Sawy în orice perioadă de mercato, în schimbul a 50.000 de euro.
Cluburile bătuseră palma de câteva zile, dar, când părea că doar anunțul oficial lipsește, a mai apărut o problemă, anume că jucătorul mai avea de luat un salariu de la Sepsi, pe luna decembrie, dar situația a fost între timp rezolvată.