Horațiu Moldovan a fost titulat în partida pe care Sassuolo a reușit să o câștige în deplasare, cu Brescia, scor 5-2, în cadrul etapei a 9-a din Serie B.
A fost cea de-a treia partidă consecutivă din Serie B în care Moldovan a apărat buturile lui Sassuolo, după meciurile cu Cittadella (6-1) și Spezia (0-0).
Portarul naționalei României a fost învins de către Fogliata și Bjarnason, în timp ce victoria echipei sale a fost adusă de reușitele lui Daniel Boloca, Volpato, Lauriente, Iannoni și Pierini.
Horațiu Moldovan, nota 6 după Brescia – Sassuolo 2-5
După meciul cu șapte goluri în care a fost implicat, italienii i-au acordat lui Horațiu Moldovan nota 6 pentru evoluția avută.
Mai mult, cei de la Canalesassuolo au ținut să-l laude pe internaționalul român pentru paradele avute.
„După golul primit cu Cittadella, preia prima minge din plasă tot în deplasare, întrerupând seria de meciuri fără gol primit în deplasare a lui Sassuolo, care dura de 290′, inclusiv în Cupa Italiei, neputând face nimic la finalizarea precisă a lui Fogliata
Cu puțin timp înainte, este atent la lovitura de cap din apropiere a lui Borrelli și nu-i permite lui Brescia să revină în joc cu două intervenții superbe în repriza a doua.
E nevinovat la golul de la finalul vremelnicului 2-4”, au scris italienii.

VIDEO AICI CU REZUMATUL PARTIDEI
Portarul român a fost împrumutat în Serie B timp de un sezon. Sassuolo a plătit 400.000 de euro pentru împrumutul lui Horațiu Moldovan și are opțiune de transfer definitiv.
Italienii trebuie să achite, însă, o sumă considerabilă dacă vor să-l păstreze pe Horațiu Moldovan și dincolo de startul următorului sezon.
Potrivit Fanatik, suma din clauza de cumpărare definitivă din contract este de 1,7 milioane de euro.