Jucătorul dorit de Șumudică, sfătuit să nu aleagă România

Marius Șumudică

Jucătorul dorit de Șumudică, sfătuit să nu aleagă România

Marius Șumudică a avut un cuvânt de spus și în ceea ce privește transferurile făcute de giuleșteni, iar acum face lobby pentru transferul lui Denis Drăguș.

În ultimele zile s-a tot vorbit despre posibila venire a lui Denis Drăguș la Rapid, însă sunt șanse foarte mici dat fiind faptul că românul are un salariu uriaș (1,5 milioane de euro) la Trabzonspor.

Singura șansă ca turcii că îi dea drumul ar fi dacă situația din vestiarul echipei nu s-ar liniști și atunci jucătorul, care are contract până în 2028, nu ar mai fi primit în lot.

Jucătorul dorit de Șumudică, sfătuit să nu aleagă România
Denis Drăguș

Denis Drăguș, sfătuit de Șumudică să nu aleagă România

Înaintea duelului cu Hermannstadt, Marius Șumudică a precizat că e foarte greu pentru Drăguș să se acomodeze la o formație precum Trabzon, acolo unde nu are sprijinul românilor, cum s-a întâmplat la Gaziantep.

Deși l-a sfătuit să nu facă un pas înapoi prin revenirea în Superliga, Șumudică e convins că îl poate aduce pe Drăguș la Rapid în cazul în care atacantul nu s-ar opune venirii în România

„Am vorbit alaltăieri seara cu el, nu mă mai lăsa să dorm. Cred că am vorbit vreo oră și jumătate. E greu, Trabzon e un oraș greu, unde e greu să reușești. Este singura echipă din Turcia care are toate datoriile plătite la zi, au fost datorii de sute de milioane de euro. Nu exagerez. Pretențiile sunt foarte mari, iar ei sunt foarte jos în clasament.

Jucătorul dorit de Șumudică, sfătuit să nu aleagă România
Marius Șumudică

I-a dispărut sprijinul, aici mă refer la un staff format din români, la un antrenor care-ți cântă în strună, un antrenor care e scut în ceea ce privește relația ta cu suporterii, cu media, cu tot. Asta am făcut eu pentru toți jucătorii români. Și satisfacțiile au fost mari, n-am dat chix cu niciunul.

Dacă Trabzonspor ar renunța la serviciile lui, eu îl sfătuiesc să nu vină în România, dar dacă ar veni, sunt ferm convins că pot să-l aduc la Rapid”, a declarat Marius Șumudică la conferința de presă.

Denis Drăguș, pe făraș la Trabzonspor

Transferat în această vară la Trabzonspor, Denis Drăguș nu a avut parte de un start prea bun de sezon marcând un singur gol în 15 meciuri.

În plus, și-a „pus în cap” tot vestiarul turcilor și e aproape să plece în această iarnă dacă lucrurile nu se vor îmbunătăți. Atacantul naționalei României și-a pierdut locul de titular și nu a prins nici măcar lotul în disputa cu Fenerbahce, 2-3.

1,7 milioane de euro a achitat Trabzonspor pentru mutarea românului de la Gaziantep.
4 milioane de euro e cota lui Denis Drăguș.

CITEȘTE ȘI

„Mâna” nașului? Denis Drăguș, pe făraș la Trabzonspor!

author avatar
Cezar Romaniuc
Jurnalist în mediul online cu peste 15 ani de vechime. De-a lungul timpului a lucrat în redacțiile Sport.ro, Sport Total FM, Evenimentul Zilei și Digi Sport.
Web design © 2024 Știrea ta