Leonard Borlovan este noul campion la Super Rally!

Lonard Borlovan, înconjurat de echipă și familie

Leo Borlovan este noul campion la Super Rally!

Leo Borlovan, la volanul unui monopost Funyo, s-a impus în ultima rundă a sezonului 2024 din Campionatul Național de Super Rally și a devenit, în premieră, campion național absolut.

Borlovan avea nevoie de acest succes pentru a fi sigur de titlul național, în condițiile în care diferența dintre el și următorii clasați în clasamentul general era de numai 6 puncte.

Podiumul rundei de la Mangalia a fost completat de Dragos Savloschi și Simone Tempestini, deja campion național absolut pentru a 9-a oară la Raliuri.

Leo Borlovan este noul campion la Super Rally!

„Pentru prima dată, titlul de Campion Național Absolut Super Rally vine la TIMIȘOARA ‼️

🌊Am încununat acest titlu cu o victorie foarte muncită aici la malul Mării Negre în Mangalia, pe un traseu foarte frumos pe lângă Portul Turistic.
🏁O victorie cu care eram dator de acum doi ani când am debutat la Super Rally, aici la Mangalia și am avut un mic incident.
Mulțumesc tuturor celor care îmi sunt alături, mulțumesc echipei mele ABAS Timisoara, Funyo Racing pentru suport și partenerilor mei care mi-au oferit șansa de a concura la cel mai înalt nivel Sotica Farm, Iorgoni, Mega Autovehicule Timisoara , Peugeot Timisoara, UNCHIU, Iulius Town Timisoara, Aktcom Brands, Karres Group, Raco Itp, Casa Negrea, Plasma CarWash, Space Mobile Service GSM Timisoara, La Falafel, HGC”, este mesajul lui Leo Borlovan, pe pagina sa de Facebook.
CLASAMENTELE FINALE de la Mangalia
Leonard Borlovan este noul campion la Super Rally!
Leonard Borlovan

CITEȘTE ȘI

Andrei Gîrtofan, victorie în Raliul Brașovului! Tempestini, record absolut în automobilismul sportiv românesc

MotoGP. Record de curse în 2025. Care sunt noutățile

author avatar
Cezar Romaniuc
Jurnalist în mediul online cu peste 15 ani de vechime. De-a lungul timpului a lucrat în redacțiile Sport.ro, Sport Total FM, Evenimentul Zilei și Digi Sport.
Web design © 2024 Știrea ta