Marius Șumudică și-a dat demisia de la Rapid, dupa ce a fost eliminat din semifinalele Cupei României, ratând principalul obiectiv al sezonului.
Hermannstadt s-a impus la Sibiu, cu 2-1, în faza semifinalelor, care s-a jucat într-o singură manșă.
Sibienii au deschis scorul prin fundaşul portughez Tiago Goncalves (16), acesta stabilind și scorul pauzei. Rapid, care a făcut un meci modest, a egalat cu o doză de şansă, prin sârbul Borisav Burmaz (85), aflat la locul potrivit, la mingea ricoşată din bară la şutul lui Tobias Christensen.
Hermannstadt a dat lovitura practic la ultima fază, în urma unui corner. Sergiu Buş a împins balonul în poartă, după ce Marian Aioani a respins voleul lui Alessandro Murgia (90+4).
În finala de pe 14 mai, trupa lui Marius Măldărășanu va întâlni învingătoarea dintre CFR Cluj și Farul, care vor disputa a doua semifinală, în Gruia.
Marius Șumudică și-a dat demisia de la Rapid
La câteva zeci de minute după finalul jocului, Marius Șumudică a coborât din autocarul echipei și, în fața suporterilor nervoși, și-a anunțat demisia.
„Vă mulțumesc frumos pentru tot ce ați făcut pentru echipa asta. Astăzi ați fost senzaționali. Ascultați-mă până la capăt. Este greșeala mea. Eu, din momentul de față, nu mai sunt antrenorul Rapidului.
Vă doresc baftă în continuare. Vă cer scuze. Eu v-am spus ceea ce ține de mine. Vă mulțumesc, este vina mea, mi-o asum, o să vină alt antrenor care o să facă, probabil, mai multe decât mine”, a spus Șumudică.
Fanii l-au cerut apoi pe căpitanul Cristi Săpunaru, care a coborât și el din autocar. „Nu mai putem, nu au atitudine. Nu am avut un șut pe poartă. Nici măcar puțină răutate. Dă-i răutatea ta lui Șumi, să pună piciorul în prag!
Intră în teren, frate, te vrem pe tine! Nu asculta ce îți zic, nu face greșeala să te retragi. Dă-i răutatea ta lui Șumudică!”, i-au spus fanii lui Săpunaru, apoi au început să scandeze numele fundașului central.
VIDEO AICI cu o înregistrare publicată de jurnaliștii de la PrimaSport în care se poate auzi clar conversația pe care tehnicianul a avut-o cu suporterii.
Marius Măldărășanu nu ar refuza Rapidul
Marius Măldărășanu nu ar ezista să semneze cu Rapid, creionându-și chiar și strategia pentru campania de mercato, cu Alessandro Murgia în capul acesteia.
În discuțiile cu apropiații despre posibila venire la Rapid, Măldărășanu a transmis că ar lua în calcul o restructurare masivă a lotului, deși Angelescu tocmai anunțase că în Grant va urma o campanie de transferuri mai comprimată.
„Vă dați seama că orice jucător, când joacă mulți ani de zile la o echipă, când intră în antrenorat, își dorește să antreneze echipa aia. Am pus suflet oriunde am fost”, a declarat Marius Măldărășanu, întrebat despre o venire la Rapid, la finalul partidei de la Sibiu.
Actualul tehnician de la Hermannstadt este și preferatul suporterilor giuleșteni, în locul lui Șumudică: „Să vină Măldă, să vină Măldă, să vină Măldă în Giulești”, au scandat aceștia, când l-au văzut pe actualul tehnician al lui Hermannstadt, dupa victoria din semifinalele Cupei.
Lucrurile nu stau bine pentru giuleșteni nici în campionat, unde ocupă ultima poziție din play-off, cu doar 28 de puncte acumulate după cinci etape disputate. Pentru Rapid urmează derby-ul cu FCSB, de pe Arena Națională, care se va disputa duminică, 27 aprilie 2025, începând cu ora 21:00.