România U21 a învins, în deplasare, pe Muntenegru U21, scor 6-2, în runda cu numărul 9 a grupei E de calificare la Euro 2025.
După această victorie, România ocupă primul loc în Grupa E, cu 19 puncte, la două de Elveția și 3 de Finlanda. Naționala condusă de Daniel Pancu poate încheia etapa pe prima poziție în cazul în care Elveția și Finlanda vor remiza.
Rareș Ilie, gol superb din pasa lui Borza. Romania U21, victorie la scor de tenis în Muntenegru
Louis Munteanu a reușit prima „triplă” din carieră, în timp ce Mihnea Rădulescu a marcat primul gol pentru naționala de tineret la meciul de debut.
Una dintre reușite i-a aparținut fostului rapidist Rareș Ilie, iar Octavian Popescu (FCSB) și-a trecut și el numele pe tabela marcatorilor.
După ce Rareș Ilie a lovit transversala, în primul sfert, România a „spart gheața” printr-un gol marcat pe filiera FCSB – CFR Cluj. Pantea a centrat din dreapta, iar Munteanu a trimis cu capul în poartă.
Gazdele au egalat, în minutul 21, Sava fiind învins direct din corner! România a trecut din nou în avantaj tot după o combinație pe axa FCSB – CFR. De această dată, Octavian Popescu i-a pasat lui Munteanu, iar atacantul „feroviarilor” a marcat la colțul lung.
„Tricolorii” s-au desprins imediat după pauză când Borza a trimis o pasă lungă pentru Rareș Ilie, care a preluat, a avansat și l-a lobat pe portarul muntenegrean. Mingea ar fi fost ajunsă de un apărător, dar fostul rapidist a urmărit balonul și l-a împins cu capul în poartă.
Octavian Popescu a dus scorul la 4-1, după ce a primit în careu de la același Borza. Mrvaljevic a „rupt plasa”, în minutul 70, dar Munteanu a înschis meciul după doar 4 minute, reușind primul hat-trick din carieră.
Până la final a mai marcat și Rădulescu, care a înscris din pasa portarului Răzvan Sava. Fotbalistul Petrolului a marcat pentru naționala de tineret la meciul de debut.
Echipa României
1. Sava – 2. Pantea (18. Maftei 68), 13. Dănuleasă, 5. Akdağ, 11. Borza – 6. Perianu, 8. Grameni – 7. Stoica (20. Rădulescu 68), 19. Ilie (17. Corbu 68), 10. Popescu (16. Silaghi 68) – 9. Munteanu (22. Blănuță 78)
Selecționer: Daniel Pancu
Rezerve: 12. Popa – 4. Amzăr, 14. Licsandru, 21. Mihai
Clasamentul grupei E
- România – 19 puncte
- Elveția – 17 puncte
- Finlanda – 16 puncte
- Elveția – Finlanda, celălalt meci grupa României, care va începe la ora 21:00.
- Decisivul România – Elveția este programat marți, 15 octombrie, de la 19:00.
Departajarea se face în funcție de meciurile directe.