Simona Halep, locul 870 WTA, a făcut anunțul retragerii din tenis, la Transilvania Open, după ce a fost eliminată din primul tur.
Halep a fost învinsă de italianca Lucia Bronzetti, locul 72 mondial, în 59 de minute de joc.
Simona a pierdut primul set, scor 1-6, după 28 de minute, iar pe al doilea cu acelaşi scor după 31 de minute.
Simona Halep s-a retras din tenis: „Este ultimul meci!”
La final, Simona Halep a anunțat că acesta a fost ultimul ei meci oficial din tenis. A urmat un tur de onoare, presărat cu multe îmbrățișări și multe lacrimi. Raluca Olaru și Sorana Cîrstea au fost cuprinse la rândul lor de emoții.
„Sunt o persoană împlinită. Nici nu visam să obțin asta. Familia mea a fost din prima clipă aproape de mine. Fără ei n-aș fi putut să fiu ce sunt astăzi. Îi iubesc și le mulțumesc că mă susțin în orice decizie aș lua și am luat!
Iau decizia cu sufletul împăcat. Corpul meu nu mai duce așa mult pentru a ajunge acolo unde am mai fost. Știu ce înseamnă. De aceea am vrut să vin astăzi la Cluj să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere pe terenul de tenis!
E ultima dată când am jucat aici.. nu vreau să plâng”, a transmis Simona Halep, pe teren, în fața fanilor din Cluj Arena.
Revenită în circuit în 2024, după o suspendare penrru dopaj, Halep a jucat ultimul meci oficial la simplu la 28 octombrie, când a fost eliminată în primul tur la turneul WTA250 de la Hong Kong.
În decembrie, ea a participat la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi World Tennis League.
Cifrele complete ale Simonei Halep în tenis:
- Două titluri de Grand Slam
- 24 de titluri caștigate la simplu
- 64 de săptămâni ca lider mondial
- 373 de săptămâni petrecute în TOP 10 WTA
- 580 de meciuri câștigate la simplu
- 243 de meciuri pierdute