Leo Borlovan, 24 de ani, campionul din 2024, s-a impus, în prima etapă a sezonului 2025 din Campionatul Național de Super Rally, în Alba Iulia.
Practic, timișoreanul și-a păstrat trofeul adjudecat prima dată în 2024. Podiumul a fost completat de Dragoș Savloschi și Aurelian Andronache.
„Mulțumesc, Alba Iulia! Sunt foarte fericit pentru că mi-am apărat victoria. Dedic victoria lui Mihai Leu, care m-a incitat în acest campionat și nu am ezitat nicio secundă. Cred că a fost cea mai bună alegre din viața mea de sportiv. Mulțumesc familiei Leu pentru că au avut puterea să organizeze mai departe acest campionat”, a fost prima reacție a lui Leo Borlovan, pe podiumul de premiere, purtând un tricou cu inscripția „PENTRU MIHAI”.

Moment special dedicat lui Mihai Leu
Un moment special al evenimentului a fost organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia și dedicat memoriei lui Mihai Leu, inițiatorul acestui proiect și unul dintre cei mai pasionați promotori ai motorsportului românesc, care a iubit profund formatul de rally show și în special etapa de la Alba Iulia.
Soția Anna și fiul Marco au decis să amenajeze un spațiu special în paddock, unde a fost expus modelul Audi R8 GT3 cu care Mihai Leu a concurat ultima oară în campionat, alături de combinezonul său de curse și casca originală. Gestul simbolic reprezintă o continuare a visului său, acela de a aduce motorsportul mai aproape de oameni și de a transforma fiecare etapă într-o adevărată sărbătoare a pasiunii.
Marco Leu, fiul lui Mihai Leu, a pilotat mașina tatălui lui la Alba Iulia, la prezentatrea piloților.
Alba Iulia a fost pentru a treia oară consecutiv gazda acestui eveniment de amploare.
A 2-a etapă a Campionatului Național de Super Rally (CNSR) este programată în perioada 8-9 august, la Timișoara.
Super Rally: Leo Borlovan debutează cu dreptul în 2025
Clasamentele
OPEN:
- Leonard Borlovan – Funyo SP05 Evo
- Dragoș Savloschi – Wolf GN08 Thund
- Aurelian Andronache – Prototip Wolf GN
Clasa 1:
- Leonard Borlovan – Funyo SP05 Evo
- Dragoș Savloschi – Wolf GN08 Thund
- Aurelian Andronache – Prototip Wolf GN
Clasa 2:
- Radu Benea – Ferrari 488 Challenge
- Adrian Tudor Pop – Peugeot 208 T16
- Lucian Răduț – Mitsubishi Lancer
Clasa 2A:
- Claudiu Motoc – Honda Civic Type
- Adrian Grigore – Renault Clio Rally
- Alexandra Teslovan – Peugeot 208 VTI
Clasa 2B:
- Pop Tudor Adrian – Peugeot 208 T16
- Lucian Răduț – Mitsubishi Lancer
- Alexandru Filip – Skoda Fabia Rally
Clasa 2C:
- Radu Benea – Ferrari 488 Challenge
- Sergiu Tirla – BMW E30
- Adrian Teslovan – BMW M240I Racing
Clasa E:
- Horia Platona – BMW I4
- Serban Sebastian – Mini Cooper SE
- Cristiana Oprea – Opel Corsa E
Clasa Echipe:
- Echipa Reviziecutie.ro
- Dragoș Savloschi – Wolf GN08 Thund
- Adrian Tudor Pop – Peugeot 208 T16
- Echipa V.P Racing
- Șugar Cristian – Mitsubishi Lancer Evo IX
- Valentin Porcișteanu – Skoda Fabia R5
- Echipa Canova Racing
- Radu Benea – Ferrari 488 Challenge
- Benea Cărpinișan Nicolas – Ford Fiesta
