Elvir Koljic a marcat primul gol pentru Rapid, în poarta Farului, în partida disputată în deplasare, la Ovidiu.
Farul
Regula U21: Farul, Dinamo, Rapid, fruntașe, FCSB, la coadă!
Cele mai interesante statistici privind Regula U21, după primele 15 etape din SuperLiga au fost publicate de FRF.
Viral instant: Ce a făcut Șucu la finalul partidei cu Farul
Rapid a reușit o victorie spectaculoasă cu Farul Constanța, scor 5-0, în cadrul etapei a 13-a din SuperLiga, iar patronul giulestenilor, Dan Sucu, a reacționat imediat pe retelele de socializare. Aceasta a fost a treia victorie din mandatul lui Marius Şumudică la Rapid, antrenorul înregistrând alte două egaluri şi două eşecuri. A fost şi primul succes al […]
Rapid – Farul 5-0. Prestație de zile mari a giuleștenilor! Dobre, dublă! Cum s-au descurcat Boupendza și N’Jie
Rapid a reușit o mare victorie în SuperLiga, trecând de Farul cu 5-0, giuleștenii bifând abia al 3-lea succes stagional, după 13 etape.
Reverență în fața Marius Șumudică, înainte de Rapid – Farul: „Are tot respectul meu”
Gică Hagi (59 de ani) a prefațat duelul dintre Rapid și Farul din SuperLiga, în cadrul unei conferințe de presă.
„Săgeți” înainte de Rapid – Farul. „Speram să continue așa și cu noi”
Rapid se pregătește pentru un duel foarte complicat, în SuperLiga, cu Farul, iar Gică Popescu, președintele clubului constănțean, a prefațat partida.
„Sper să iau o decizie bună”. Louis Munteanu anunță despărțirea de Farul. Rapid și FCSB îl așteaptă să semneze
Louis Munteanu (21 de ani), atacantul Farului, a anunțat că meciul cu CFR, din ultima etapa a play-off-ului Superligii, este ultimul pentru el la clubul de la malul mării.
Cupa Romaniei: Rapid – Farul, capul de afis al rundei a 2-a
in etapa a 2-a din faza grupelor Cupei RomAniei, Rapid si Farul se vor reintalni, miercuri, de la ora 21:00, pe stadionul Superbet Arena – Giulesti, la 20 de zile distanta de la returul din sezonul regular al Supercupei Romaniei.
Superliga: Rapid – Farul, cea mai buna aparare vs cel mai bun atac
Vineri, in ultima etapa a turului sezonului regular din Superliga, Rapid si Farul se intalnesc in derby-ul primelor doua clasate, in Giulesti, de la ora 20:30, unde se asteapta un joc cu portile inchise.