Rapid – Farul. Giuleștenii se pregătesc pentru un duel foarte complicat, în SuperLiga, cu Farul, iar Gică Popescu, președintele clubului constănțean, a prefațat partida.
Partida dintre Rapid București și Farul Constanța se va disputa luni, 21 octombrie, în Giulești, imediat după pauza internațională.
„Săgeți” înainte de Rapid – Farul. „Speram să continue așa și cu noi”
Baciul speră ca Rapid să nu-și revină din forma slabă, cel puțin până la meciul cu formația sa, dar îi vede pe giuleșteni favoriți.
„Rapid este o echipă cu jucători foarte buni. Nu știu de ce nu-și găsesc cadența și sper să nu o găsească nici la meciul cu noi. Să și-o găsească după aceea.
Au un antrenor nou, cu ambiții, un pubic extraordinar, care pune presiune, nu va fi ușor. Rapid e favorită!”, a declarat Gheorghe Popescu, conform DigiSport.
Rapid – Farul Constanța va fi duelul vecinelorr de clasament înaintea duelului direct, ambele cu 13 puncte acumulate în primele 12 etape disputate, mult sub ceea ce și-au propus cluburile înaintea sezonului.

Aaron Boupendza, Clinton N’Jie și Alex Dobre au debutat la Rapid, într-un amical
Rapid s-a folosit de perioada de pauză cauzată de meciurile echipelor naționale pentru a disputa un meci de verificare. Sâmbătă, 12 octombrie, Aaron Boupendza, Clinton N’Jie și Alex Dobre au fost titulari în amicalul cu FC Voluntari.
Alb-vișiniii nu au avut o prestație bună și au cedat în fața echipei de pe locul 8 în Liga 2. Ilfovenii s-au impus cu 1-0.
Datorită absenței mai multor jucători ai Rapidului, care sunt la loturile naționale, Marius Șumudică a ales următoarea formulă de start pentru meciul cu FC Voluntari: Aioani – Onea, Săpunaru, Blazek, Braun – Hromada, Christensen – Al. Dobre, N’Jie, Micovschi – Boupendza.