Turul Franței 2025, exclusiv în Hexagon. Programul etapelor

Turul Franței 2025, exclusiv în Hexagon. Programul etapelor

Turul Franţei 2025 va fi o ediție care se va desfășura exclusiv în Hexagon, cu startul la Lille și finish-ul pe celebrul Champs-Elysées, pentru cea de-a 50-a aniversare a primei sosiri pe „cel mai frumos bulevard din lume”, în 1975.

Așadar, cea de-a 112-a ediţie a Turului ciclist al Franţei va debuta la data de 5 iulie și se va încheia la data de 27 iulie. Lille va găzdui startul „Marii Bucle” pentru a treia oară după ediţiile din 1960 şi 1994 și, pentru prima dată în ultimii 5 ani, întreaga conmpetiție se va desfășura 100% în Hexagon.

În ultimii ani, competiția a inclus etapă în Andorra (2021), dar și plecări din Copenhaga (Danemarca / 2022), Bilbao (Spania / 2023) și Florența (Italia / 2024).

Turul Franței 2025, exclusiv în Hexagon

Va fi o ediție în care caravana va trece prin 189 de orașe ale Franței și adună 3320 km în cele 7 etape plate, 6 deluroase, 6 montane și două contratimpuri. Există două zile de odihnă, iar diferența de nivel totală va fi de 51.550 m.

Traseul și numeroasele sosiri montane par să ofere un scenariu perfect pentru o altă bătălie Tadej Pogačar (UAE Team Emirates) – Jonas Vingegaard (Team Visma – Lease a Bike). Numărul limitat de kilometri de contratimp este probabil un handicap pentru Remco Evenepoel, dar îi ajută pe francezii David Gaudu (Groupama-FDJ) sau Lenny Martinez (Bahrain Victorious).

Turul Franței 2025, exclusiv în Hexagon. Programul etapelor
Turul Franței 2025

În total, la start, 176 de cicliști vor reprezenta 22 de echipe. Cele 18 echipe WorldTour sunt invitate automat, Lotto și Israel-Premier Tech urmând să ocupe cele două locuri ca cele mai bine clasate ProTeams în 2024, iar alte două din trei (Uno-X, TotalEnergies și Tudor Pro Cycling) vor primi câte un wild-card.

Turul Franței 2025 va trece prin Montmartre

Turul Franței 2025 va intra în istorie cu o trecere fără precedent prin arondismentul 18 din Paris. Pe 27 iulie, ultima etapă va include trei urcări spectaculoase pe Butte Montmartre, prin legendara Rue Lepic, înainte de a se încheia în stil mare pe Champs-Élysées.

Astfel, cu cele trei cățărări ale sale, această ultimă etapă nu va mai fi o simplă paradă, ci o adevărată bătălie. Soarta sprinterilor, adesea favoriți pe Champs, ar putea fi dată peste cap. Această inovație se înscrie în demersul de reînnoire a Turului, care a început în 2024 cu un nou final la Nisa. Dacă se dovedește a fi un succes, ascensiunea Montmartre ar putea deveni o nouă clasică a Grande Boucle.

Turul Franței 2025 – Programul etapelor

NrDatastart – finishkmteren
15 iulieLille – Lille185plat
26 iulieLauwin-Planque – Boulogne-sur-Mer212deluros
37 iulieValenciennes – Dunkirk178plat
48 iulieAmiens – Rouen173deluros
59 iulieCaen – Caen33contratimp
610 iulieBayeux – Vire201deluros
711 iulieSaint-Malo – Mûr-de-Bretagne194deluros
812 iulieSaint-Méen-le-Grand – Laval174plat
913 iulieChinon – Châteauroux170plat
1014 iulieEnnezat – Le Mont-Dore163munți
15 iulieZi de pauză
1116 iulieToulouse – Toulouse154plat
1217 iulieAuch – Hautacam181munți
1318 iulieLoudenvielle – Peyragudes11contratimp
1419 iuliePau – Superbagnères183munți
1520 iulieMuret – Carcassonne169deluros
21 iulieZi de pauză
1622 iulieMontpellier – Mont-Ventoux172munți
1723 iulieBollène – Valence161plat
1824 iulieVif – Col de la Loze171munți
1925 iulieAlbertville – La Plagne130munți
2026 iulieNantua – Pontarlier185deluros
2127 iulieMantes-la-Ville – Paris132.3plat

CITEȘTE ȘI

Simon Yates dă toate calculele peste cap și câștigă Turul Italiei!

Web design © 2026 Știrea ta