Turul Spaniei (La Vuelta), ediția 2026, programat în perioada 22 august – 13 septembrie, va lua startul la Monte Carlo, în Principatul Monaco, în vreme ce finish-ul va fi la Granada.
Această ediție este considerată una dintre cele mai dificile din istorie, având o diferenţă totală de nivel de aproape 60.000 de metri!
Turul Spaniei 2026 va lua startul în Monte Carlo. Program infernal
Această a 81-a ediţie va debuta în afara Spaniei pentru al treilea an consecutiv, după plecările de la Lisabona (Portugalia) şi din Piemont (Italia), şi va avea un pronunţat caracter internaţional, traversând drumuri din patru ţări: Monaco, Franţa, Andorra şi Spania. Una dintre schimbările majore este faptul că întrecerea nu se va mai încheia la Madrid.
Competiţia promite spectacol în fiecare etapă, incluzând 7 sosiri în ascensiune, două probe de contratimp şi elemente inedite, precum sectoarele de „sterrate” (drumuri neasfaltate, cu pietriş).

Cursa începe la Monte Carlo cu un contratimp individual, un traseu scurt, de 9,4 kilometri, pe străzile Principatului, care culminează pe circuitul de Formula 1, unde va fi amplasată linia de sosire. Este o etapă simbolică ce porneşte din faţa Cazinoului din Monte Carlo, trecând pe lângă puncte de reper importante, precum plaja Larvotto şi Port Hercules.
Ziua următoare programează o etapă desfăşurată integral în Andorra, care va include patru ascensiuni, 3 de categoria 1 și una de categorie 3. Prima săptămână se va încheia spectaculos, cu sosiri în ascensiune la Valdelinares, o etapă ce include cinci căţărări, şi la Aitana, etapă care cuprinde şase căţărări şi o diferenţă de nivel de 5.000 de metri.
Tadej Pogacar pornește ca mare favorit în Turul Spaniei 2026
După ce a câștigat pentru a cincea oară Turul Franței, Tadej Pogačar pornește ca mare favorit pentru tricoul roșu în La Vuelta, singurul Mare Tur pe care nu l-a câștigat până acum. O victorie a slovenului în Spania ar însemna intrarea într-un club exclusivist: cel al cicliștilor care au câștigat toate cele trei Mari Tururi și titlul mondial.
Pogacar a mai participat o singură dată în Turul Spaniei, în 2019, când și-a făcut debutul într-o competiție de 3 săptămâni și a atras atenția asupra sa, terminând pe locul 3 la general și obținând 3 victorii de etapă.
âîAlberto Contador, unul dintre marii cicliști ai istoriei recente și nu numai, cu 3 victorii în Turul Spaniei (2008, 2012, 2014), acum în vârstă de 43 de ani, a analizat șansele slovenului de a-și completa Tripla Coroană.
„Sincer, nu cred că există vreun rival care să-l poată învinge acum. Mi se pare că totul va putea depinde de vreun factor extren, să nu i se întâmple ceva lui Tadej, precum o căzătură, o problemă mecanică sau vreo suferință fizică”, a subliniat ibericul pentru Eurosport Spania.
Turul Spaniei 2026 – program
Prima etapă – 22 august: Monaco – Monaco (contratimp, 9,4 km)
Etapa a 2-a – 23 august: Monaco – Manosque (214,3 km)
Etapa a 3-a – 24 august: Gruissan – Font Romeu (174 km)
Etapa a 4-a – 25 august: Andorra la Vella – Andorra la Vella (104,8 km)
Etapa a 5-a – 26 august: Falset. Costa Daurada – Roquetes. Terres de l’Ebre (173,4 km)
Etapa a 6-a – 27 august: Alcossebre – Castello (177,4 km)
Etapa a 7-a – 28 august: Vall d’Alba – Aramon Valdelinares (149,8 km)
Etapa a 8-a – 29 august: Pucol – Xeraco (171 km)
Etapa a 9-a – 30 august: La Vila Joiosa/Villajoyosa – Alto de Aitana. Costa Blanca (187,4 km)
31 august – Prima zi o de pauză
Etapa a 10-a – 1 septembrie: Alcaraz – Elche de la Sierra (184,7 km)
Etapa a 11-a – 2 septembrie: Cartagena – Lorca (151,3 km)
Etapa a 12-a – 3 septembrie: Vera – Calar Alto (166,6 km)
Etapa a 13-a – 4 septembrie: Almunecar – Loja (192,8 km)
Etapa a 14-a – 5 septembrie: Jaen – Sierra de La Pandera (154,5 km)
Etapa a 15-a – 6 septembrie: Palma del Rio – Cordoba (189,7 km)
7 septembrie – A doua zi de pauză
Etapa a 16-a – 8 septembrie: Cortegana – La Rabida. Palos de la Frontera (181,1 km)
Etapa a 17-a – 9 septembrie: Dos Hermanas – Sevilla (185 km)
Etapa a 18-a – 10 septembrie: El Puerto de Santa Maria – Jerez de la Frontera (contratimp, 32 km)
Etapa a 19-a – 11 septembrie: Velez-Malaga – Penas Blancas. Estepona (210 km)
Etapa a 20-a – 12 septembrie: La Calahorra – Collado del Alguacil (186,8 km)
Etapa a 21-a – 13 septembrie: Carrefour Granada – Granada (112 km)

