Victor Negrescu, președinte interimar PSD

Victor Negrescu

Victor Negrescu, președinte interimar PSD

Victor Negrescu este noul președinte interimar al PSD, după demisia lui Marcel Ciolacu. Negrescu este vicepreședinte al Parlamentului European.

Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată în unanimitate, informează News.ro.

Marcel Ciolacu a afirmat că vicepreşedintele Victor Negrescu va asigura comunicarea partidului.

Victor Negrescu, președinte interimar PSD

„S-a hotărât în unanimitate, din punct de vedere politic o să comunice domnul vicepreşedinte al partidului, vicepreşedinte al Parlamentului European, domnul Victor Negrescu, împreună cu colegii. Pe mine o să mă găsiţi la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici, pentru ceea ce mă plătesc românii”, a spus Ciolacu.

„Astăzi am avut discuții importante în interiorul Partidului Social-Democrat despre strategia noastră pentru alegerile parlamentare. Partidul Social-Democrat își propune să obțină din nou încrederea românilor la aceste alegeri cruciale, care vor determina modul în care va arăta viitorul Parlament a României și viitorul guvern a României.

Victor Negrescu, președinte interimar PSD
Victor Negrescu

Noi credem că este nevoie de o reprezentare puternică a valorilor social-democrate în viitorul Parlament a României și, în sensul acesta, astăzi am venit cu primii pași în modul în care vom pregăti acest moment. Totodată, vom intensifica eforturile noastre pentru a explica românilor ceea ce intenționăm să facem pentru ei în măsura în care ne vor vota”, spune Negrescu, potrivit Mediafax.

Victor Negrescu: Partidele politice trebuie să schimbe modul de comunicare

„Avem rezultate importante obținute la nivelul guvernării și, în sensul acesta, vom veni și cu o nouă abordare în modul în care comunicăm cu cetățenii, mult mai bine, mult mai franc, spunându-le ceea ce am putut face, ceea ce vrem să facem. Foarte direct și foarte sincer, pentru că credem că aceste alegeri prezidențiale au transmis acest semnal către noi, faptul că partidele politice trebuie să schimbe modul de comunicare și cred că, împreună cu colegii mei, o să reușim să facem acest lucru până duminică”, adaugă acesta.

CITEȘTE ȘI

Marcel Ciolacu a anunțat că și-a depus demisia

Ilie Bolojan, președinte interimar PNL. Sprijin pentru Lasconi

Marcel Ciolacu a anunțat că și-a depus demisia

author avatar
Cezar Romaniuc
Jurnalist în mediul online cu peste 15 ani de vechime. De-a lungul timpului a lucrat în redacțiile Sport.ro, Sport Total FM, Evenimentul Zilei și Digi Sport.
Web design © 2024 Știrea ta