Ludovic Orban, liderul Forța Dreptei și candidat la alegerile prezidențiale, a acceptat provocarea de a cânta la chitară în timpul unei emisiuni la radio. Candidatul la președinție a vorbit și despre momentele neplăcute din timpul anilor de studiu.
Ludovic Orban: „Profesorul de chitară pe care-l aveam avea o nuielușă și, când greșeam, îmi dădea peste degete”
”Am făcut primele șase luni elemente de bază la chitară, la Școala de Arte din Brașov, dar, până la urmă, am devenit autodidact. Profesorul de chitară pe care-l aveam avea o nuielușă și, când greșeam, îmi dădea peste degete.
L-am rugat frumos ”vă rog frumos, puteți să mă corectați altfel, nu-mi mai dați peste degete!”(…) Profesorul de mate avea un obicei, te trăgea de perciuni și îți dădea o scatoalcă peste ceafă. M-am dus la directorul școlii și l-am pârât”, a povestit Ludovic Orban la DigiFM.
Ludovic Orban a cântat piesa ”Epilog” a trupei Vama Vache
Acceptând provocarea să cânte câteva acorduri la chitară, liderul Forța Dreptei a spus că se așteaptă ”să sară toți contracandidații” pe el.
”Sică Mandolină mi s-a și pus o poreclă, adică cine a pus porecla asta nici măcar nu cunoaște instrumentul muzical (…) E așa, o bătaie de joc pentru un om pentru faptul că știe să cânte la un instrument”, a adăugat Ludovic Orban.
După ce a luat chitara, Ludovic Orban a ales să interpreteze o parte din piesa ”Epilog” a trupei Vama Vache, subliniind că nu a mai cântat de ceva vreme.
