ALEGERI ÎN SUA! Trump vs. Kamala, primele REZULTATE. Șapte state cheie pot decide câștigătorul

Sursă foto: România Tv

ALEGERI ÎN SUA! Kamala Harris sau Donald Trump, cine va merge la Casa Albă? / Scrutin istoric în America

ALEGERI ÎN SUA! Kamala Harris sau Donald Trump, cine va merge la Casa Albă?Kamala Harris şi Donald Trump se înfruntă luni în ultimele mitinguri electorale cu o zi înaintea unui vot cu mize critice pentru Statele Unite şi restul lumii, în ultimele ore cruciale ale unui campanii incredibile la fotoliul de la Casa Albă, relatează AFP.

Competiţia între cei doi contracandidați, Trump și Harris, este atât de strânsă, încât doar câteva zeci de mii de voturi ar putea decide rezultatul scrutinului.

În aceste alegeri prezidenţiale americane din 2024 se măsoară două personalităţi radical opuse, pe care le despart aproape două decenii.

De cealaltă parte, fostul preşedinte republican, în vârstă de 78 de ani, autorul unei reveniri politice spectaculoase după ce a plecat de la Casa Albă în 2021 într-un context haotic, care a scăpat de două proceduri de destituire şi care a fost condamnat în justiţie, potrivit news.ro.

ALEGERI ÎN SUA! Americanii își aleg președintele în cea mai strânsă cursă electorală din istoria Statelor Unite

Donald Trump și Kamala Harris sunt umăr la umăr în competiția pentru Casa Albă.  Șapte state cunoscute drept „swing states” vor decide soarta alegerilor prezidențiale. Acestea sunt: Pennsylvania, Michigan, Nevada, Arizona, Carolina de Nord, Georgia, Wisconsin.

Sondajele dau rezultate extrem de strânse, multe dintre ele chiar în marja de eroare, potrivit informațiilor Antena 3.

ALEGERI ÎN SUA! O cursă electorală cu mize istorice

Marcată de lovituri de teatru de neimaginat, în primul rând două tentative de asasinare ale septuagenarului, această campanie care se încheie a fost marcată de asemenea de toate escaladările unei ţări fracturate.

Tensiunea este alimentată mai ales de către Donald Trump, care a început să pună în discuţie integritatea operaţiunilor de votare.

Echipa de campanie a Kamalei Harris a anunţat luni că se ”aşteaptă deplin” ca republicanul să se declare învingător timpuriu. Un purtător de cuvânt al democratei, Ian Sams, vede în acest lucru un ”semn de slăbiciune şi de frică de a pierde”. ”Asta nu va ţine.”

Cele mai preţioase voturi sunt de smuls celor şapte state pivot bine identificate, pe care cei doi pretendenţi la Casa Albă le străbat fără oprire de luni de zile şi în care cheltuiesc sute de milioane de dolari.

ALEGERI ÎN SUA! Kamala Harris sau Donald Trump, cine va merge la Casa Albă? / Scrutin istoric în SUA
America votează Donald Trump vs Kamala Harris

ALEGERI ÎN SUA! Între cele şapte, statul care oferă cel mai mare număr de mari electori este Pennsylvania

Statele Unite, o ţară federală, au un sistem de sufragiu universal indirect, care încoronează candidatul ce reuşeşte să adune o majoritate a celor 538 demari electori – adică cel puţin 270.

Vicepreşedinta, o fostă procuroare şi apoi senatoare în California, fiica unui jamaican şi a unei indience, se duce la Scranton, oraşul natal al lui Joe Biden, iar apoi în principalele două oraşe din stat, Pittsburgh şi Philadelphia.

Aproape 80 de milioane de americani – inclusiv Kamala Harris şi Joe Biden – au votat anticipat, dintre cei 244 de milioane de alegători. Rivalul său urmează să voteze marţi, în apropierea reşedinţei sale, Mar-a-Lago, în Florida.

ALEGERI ÎN SUA! Kamala Harris sau Donald Trump, cine va merge la Casa Albă? / Scrutin istoric în SUA
Kamala Harris și Donald Trump Sursă foto România Tv

ALEGERI ÎN SUA! Kamala Harris sau Donald Trump, cine va merge la Casa Albă?

Alegerile generează mult suspans în privinţa rezultatului, aşteptat posibil în noaptea de marţi spre miercuri sau după scurtin.

Donald Trump nu şi-a recunoscut niciodată înfrângerea în alegerile prezidenţiale din 2020, după care susţinătorii săi au luat cu asalt Capitoliul, la 6 ianuarie 2021. Cele două tabere au angajat deja zeci de acţiuni în justiţie, iar doi americani din trei se tem de o erupţie a violenţei în urma alegerilor.

Cel puţin două state – Washington şi Nevada – au mobilizat rezervişti din Garda Naţională în mod preventiv. În Georgia, agenţi electorali sunt echipaţi cu un dispozitiv cu buton de alarmă care permite avertizarea autorităţilor în caz de pericol, potrivit sursei citate.

În America, unele secţii de votare au prevăzut o supraveghere cu drona sau cu lunetişti de elită pe acoperişuri. În capitala federală Washington, bariere metalice au fost ridicate în jurul Casei Albe, capitoliului şi altor locuri sensibile.

 

CITIȚI ȘI:

Donald Trump, într-un camion de gunoi, îmbrăcat în gunoier

Donald Trump a supraviețuit unei tentative de asasasinat! Atacatorul a fost ucis. Stare de alertă în SUA

author avatar
Romaniuc Jeanina
Web design © 2024 Știrea ta