David Popovici a ratat podiumul în cursa de 200 de metri, la CM de la Fukuoka

David Popovici, 18 ani, a ocupat doar locul 4 în proba de 200 metri liber, la Campionatele Mondiale de Natație de la Fukuoka.

David a condus cursa, fiind învins chiar pe ultimii metri de trei înotători. Românul, campion mondial en-titre la 100 şi 200 m liber, a luat startul de pe culoarul 4 şi a dominat clar primele trei lungimi de bazin (150 m), dar pe ultimii 50 de metri a pierdut inexplicabil din turaţie şi s-a clasat doar al 4-lea, cu timpul de 1 min 44 sec 90/100.

Titlul mondial a fost cucerit surprinzător de britanicul Matthew Richards, 20 ani, cu 1 min 44 sec 30/100, urmat de compatriotul său Tom Dean, campionul olimpic en-titre (23 de ani, 1 min 44 sec 32/100) şi de sud-coreeanul Sunwoo Hwang, vicecampionul mondial (20 de ani, 1 min 44 sec 42/100).

În 2022, David Popovici a cucerit medaliile de aur la Campionatul Mondial de la Budapesta, dar şi la Campionatul European de la Roma, în probele de 100 m şi 200 m liber.

 

Web design © 2024 Știrea ta