Reacția lui David Popovici, după cursa de coșmar de la Fukuoka

David Popovici a terminat doar pe locul 4 proba de 200 de metri liber, la Fukuoka, iar la primele declarații în fața presei a dezvăluit că s-a simțit „groaznic”.

„S-a simțit groaznic”, a spus Popovici, când a fost întrebat despre ultimii 50 de metri.

Românul de 18 ani părea să-și fi asigurat medalia de aur după primele trei lungimi de bazin, însă la final a fost surclasat de trei înotători.

Popovici, campion mondial en-titre la 100 şi 200 m liber, a luat startul de pe culoarul 4 şi a dominat clar primele trei lungimi de bazin (150 m), dar pe ultimii 50 de metri a pierdut inexplicabil din turaţie şi s-a clasat doar al 4-lea, cu timpul de 1 min 44 sec 90/100.

Titlul mondial a fost cucerit surprinzător de britanicul Matthew Richards, 20 ani, cu 1 min 44 sec 30/100, urmat de compatriotul său Tom Dean, campionul olimpic en-titre (23 de ani, 1 min 44 sec 32/100) şi de sud-coreeanul Sunwoo Hwang, vicecampionul mondial (20 de ani, 1 min 44 sec 42/100).

S-a simțit groaznic, dar asta înseamnă că avem la ce să mai lucrăm. Dacă faci o cursă absolut perfectă, atunci nu mai ai ce să îmbunătățești, știi că pur și simplu ai atins plafonul, limita.

Știi că nu poți face nimic mai bine de atunci încolo. Eu mă bucur că s-a întâmplat acum și știu că s-a întâmplat cu un scop, iar acum voi învăța din asta.

Acum voi dormi bine, voi mânca bine și îmi voi continua pregătirea. Proba de 100 de metri (n.r. finala e joi, de la 14:00) este, din fericire, de două ori mai scurtă. Asta nu înseamnă că va fi ușor, dar nu cred că va fi la fel de greu, a adăugat tânărul de 18 ani, potrivit Yonhap News Agency.

Popovici mai are o șansă la proba de 100 de metri liber, ale cărei serii sunt programate pe 26 iulie, iar finala pe 27 iulie.

„Ei bine, proba de 100 de metri liberi e de două ori mai scurtă. Asta nu înseamnă că nu doare. Dar îmi place cursa de 200. Îmi place și cursa de 100. Așa că, pentru mâine, trebuie doar să mă asigur că voi dormi bine, că voi mânca bine și că îmi voi face încălzirea așa cum trebuie”, a mai spus David, potrivit Gazetei Sporturilor.

Web design © 2024 Știrea ta