Domen Prevc a început cu dreptul cea de-a 74-a ediție a Turneului celor 4 Trambuline, impunându-se clar pe trambulina Schattenbergschanze (HS137) din Oberstdorf.
Este prima dată în istorie când un sloven câștigă prima etapă a competiției. Nici măcar fratele său, care a cucerit „Vulturul de Aur” în 2016, nu a câștigat aici.
Liderul Cupei Mondiale a dominat competiția încă din calificări. Apoi, slovenul de 26 de ani s-a impus în prima manșă și a confirmat în finală, cu două sărituri impresionante, de 141,5 metri și 140 de metri.
Domen Prevc, debut perfect în Turneul celor 4 Trambuline
Lupta pentru podium a fost strânsă. Campionul en-titre, Daniel Tschofenig și Timi Zajc au încheiat la egalitate pe locul al doilea, după prestații solide, în timp ce Jan Hoerl a ratat podiumul, deși fusese principalul urmăritor al lui Prevc, după prima manșă.
În fața propriilor suporteri, germanii Felix Hoffmann și Philipp Raimund au avut evoluții modeste, clasându-se în Top 10, alături de nume grele precum Stefan Kraft, Maximilian Ortner și Ryoyu Kobayashi.

Cu acest succes clar la Oberstdorf, Domen Prevc pornește ca mare favorit în cursa pentru „Vulturul de Aur”, confirmând forma excelentă pe care o traversează.
Următoarea etapă a Turneului Celor 4 Trambuline se va desfășura între 31 și 1 ianuarie. Calificările de la Garmisch-Partenkirchen vor avea loc de Revelion, de la ora 17:00, iar competiția propriu-zisă se va desfășura în prima zi a anului, de la aceeași oră, în direct pe Eurosport.
