Rohan Dennis, 33 de ani, dublu campion mondial la contratimp în 2018 şi 2019, a fost arestat de poliţia australiană, în dimineața ultimei zile din 2023, acuzat că și-a ucis soția.
Rohan Dennis, arestat pentru uciderea soției sale
Melissa Dennis a fost lovită de un şofer în Adelaide (Australia), în noaptea de 30 decembrie, şi a murit din cauza rănilor, la spital, în dimineaţa următoare.
Ulterior, Rohan Dennis, soțul acesteia, a fost acuzat că a dat peste ea când se afla la volanul unei camionete. Potrivit Australian Broadcasting Corporation (ABC), fostul campion la ciclism a fost eliberat pe cauţiune şi urmează să fie audiat de un tribunal în luna martie.
Potrivit sursei, Dennis a fost acuzat că a provocat moartea prin conducere periculoasă. Melissa Dennis, care avea 32 de ani, a fost la rândul ei o mare ciclistă, fiind campioană mondială la urmărire pe echipe şi câştigătoare a Turului insulei Chongming în 2012.
S-a retras la sfârşitul anului 2017, căsătorindu-se cu Rohan Dennis în anul următor. Cuplul are doi copii.
CITEȘTE ȘI TURUL FRANȚEI 2024: PROGRAMUL ETAPELOR. FINALUL NU VA FI LA PARIS