Talent. Sensibilitate. Frumusețe. Lumină. Sunt doar câteva dintre atributele care o descriu cel mai bine pe Samira Ristea, elevă în clasa a IX-a. Tânăra – căreia îi place să citească foarte mult și care desenează cu o măiestrie și cu o minuțiozitate – greu de descris și de cuprins în cuvinte – este la cea de-a doua carte scrisă. Prima carte scrisă s-a numit „Confesiuni: Timpul de a zbura. Timpul de a fi. Timpul e a trăi.”
Samira Ristea: „Oglinda pe care cititorul o are în față pe tot parcursul lecturii”
„Prescris pe viață” – cea de-a doua carte scrisă de o adolescentă cu condei – are un titlu care te intrigă s-o citești, cuprinzând în paginile sale, așa cum ne-a mărturisit și Samira, un labirint interminabil de gânduri, temeri, împliniri, dorințe rămase într-un colț al sufletului, care așteaptă să iasă și să exploreze lumea.
„Cum ajuți pe cineva care se teme de viața pe care nu a trăit-o încă?” – este întrebarea tinerei scriitoare și, de ce nu, un laitmotiv al cărții în care adolescenta și-a pus, atât sufletul, cât și un condei de care sunt sigură că vom mai auzi în literatura noastră.
Într-o lume în care toate se întâmplă cu o viteză amețitoare – trăim pe fugă, mâncăm pe fugă, iubim pe fugă – ,,Prescris pe viață” este o excelentă reflecție a Eu-ului nostru, cel care suntem, am fost și vom fi.
Samira Ristea: „Câte forme de iubire pot duce oamenii dincolo de câmpul umano-senzitiv?”
,,Prescris pe viață” este o carte-descoperire a sinelui de care deși ne declarăm conștienți, îl ascundem printre ruinele a ceea ce am fi vrut să fim; reprezintă oglinda pe care cititorul o are în față pe tot parcursul lecturii, dar fără să se simtă presat de prezența reflecției, de infinitele forme pe care le-ar putea prinde aceasta.
Personajele, în acțiunea pe care o însuflețesc, sunt simple puneri în scenă a unor eșecuri, dezamăgiri, reușite, mulțumiri, dorințe, sau poate chiar secrete intime care dăinuie în realitatea noastră. Lucru care face romanul de față să se asemuiască cu dura conștientizare că în esență, noi – oamenii, suntem simple prelungiri ale potențialului nostru.
Încă din sinopsis ne sunt adresate întrebările care răscolesc și instigă la descoperirea răspunsurilor: ,,Cum ajuți pe cineva care se teme de viața pe care nu a trăit-o încă? Este soarta mai puternică decât rațiunea și sacrificiile făcute în numele schimbării? Câte forme de iubire pot duce oamenii dincolo de câmpul umano-senzitiv?” Și unde găsim aceste răspunsuri, dacă nu chiar în propria introspecție, care ne apasă cu fiecare rând citit?”, mărturisește Samira Ristea pentru site-ul stireata.ro.
Scurt fragment din cartea ,,Prescris pe viață”, scrisă de Samira Ristea
„Diagnosticată cu agorafobie. Persoană fără nume, față sau realitate sufletească, minimalizată dar greu de marginalizat. Înghesuită în noi. Găsite nutrindu-se din fiecare ființă vătămată mental temporar. Leacul inert inerent vieții este doar un cuvânt înghesuit în încurajări academice sentimental, improvizate anost. Respirații ample, cu un aer excentric, dar respingător. Putred de indecis.
Ne plânge corpul prin lacrimile de sânge, avocatul interior nu mai grăiește prin legile noastre, dând dovadă de asemănare cu un cazuar neîndemânatic. Un bengal, în ceea ce simte palma bătătorită sau inima respinsă după frângere. Nu există deznodământ în mijlocul poveștii, dar există corolar la sfârșitul cărții. Beznă. Pleoapele nu sunt închise. Mai mulți bolnavi nu echivalează cu mai multe diagnostice. Nu întotdeauna.”
CITIȚI ȘI:
„Tăișul cuvintelor”, o călătorie în inima haikuului, de Anca Stuparu și Marie Christine Katz
Românca Anca Stuparu, medic la New York, nominalizată pentru “Gala Excelenței Românești”
