Happy Restaurants, celebrul brand bulgăresc, intră și în România

Happy Restaurants, un celebru lanț de restaurante din Bulgaria, anunță intrarea în România la mijlocul anului 2024.

Primul restaurant din România este planificat să se deschidă la sfârșitul primei jumătăți a anului 2024, în AFI Cotroceni, cu o suprafață de aproximativ 730 mp, notează economica.net.

Intrarea în România face parte din planul de dezvoltare globală a companiei, care vizează creșterea de la 40 la 70 de locații până în 2030 și atingerea de noi piețe, inclusiv Emiratele Arabe Unite (Dubai).

Happy Restaurants, 5 restaurante în următorii 5 ani

Pe piața locală, Happy Group intenționează să deschidă cel puțin 5 restaurante în următorii 5 ani în București, arată sursa citată.

„Prospectăm piața românească de ceva timp și suntem încântați că împreună cu echipa CBRE reușim să aducem brandul nostru pe piața locală. Suntem încrezători că această mutare strategică va deschide o nouă pagină de succes în istoria Happy, acum în România. Primul pas este făcut deja pentru că Happy Restaurants este cunoscut de o parte dintre românii care își petrec vacanțele în Bulgaria sau în alte orașe din Europa, iar în curând vom avea onoarea de a-i primi în restaurantele noastre și de aici”, spune Ivan Popov, CEO al Happy Restaurants.

Happy Restaurants, celebrul brand bulgăresc, intră și în România

Happy a fost ales „Marca preferată” în Bulgaria în ultimii 14 ani

Brandul Happy a fost ales „Marca preferată” în Bulgaria în ultimii 14 ani consecutivi, conform IPSOS. În 28 de ani, lanțul european de restaurante a ajuns la peste 40 de locații în Europa, 35 de restaurante în Bulgaria, 5 în Spania, în Londra, Marea Britanie, cu un obiectiv de 40 de milioane de clienți în fiecare an. Happy London a fost desemnat cel mai bun restaurant din Londra de către British Restaurant Awards 2022 și 2023 și premiat pentru cea mai bună echipă de ospitalitate pentru 2022 și 2023, printre alte 25.000 de restaurante și 1.000.000 de persoane care au votat.

CITEȘTE ȘI PROPIETARUL MAGAZINELOR MEGA IMAGE CUMPĂRĂ REȚEAUA PROFI DIN ROMÂNIA

author avatar
Cezar Romaniuc
Jurnalist în mediul online cu peste 15 ani de vechime. De-a lungul timpului a lucrat în redacțiile Sport.ro, Sport Total FM, Evenimentul Zilei și Digi Sport.
Web design © 2024 Știrea ta