Percheziții la Institutul „Marius Nasta”: 50.000 de euro, găsiți acasă la un doctor

La sediul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” au avut loc, miercuri dimineață, percheziții, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București.  Procurorii suspectează mai multe cadre medicale că ar fi luat mită de la pacienți pentru intervenții chirurgicale.

Update 15.53: Direcția Generală Anticorupție a anunțat oficială că a efectuat 4 percheziții în acest dosar, în două dosare penale care vizează luarea de mită și darea de mită.

Conform procurorilor, pe parcursul anilor 2022 – 2023, mai mulţi medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Bucureşti au primit, în mod repetat, diverse sume de bani şi bunuri de la diferiți pacienți ai acestui spital, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervențiilor chirurgicale).

Au fost efectuate investigații financiare, din care au rezultat diferențe semnificative dintre veniturile licite şi averea unora dintre medicii vizați de cercetări.

31 de persoane din 12 județe sunt duse la audieri.

Percheziții la Institutul „Marius Nasta”
Institutul „Marius Nasta”

Comunicatul DGA:

La data de 20.09.2023, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticoruptie efectuează 4 percheziții domiciliare (două dintre acestea în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, București), în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită şi dare de mită.

În cele două cauze s-a reținut că, pe parcursul anilor 2022 – 2023, mai mulţi medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Bucureşti au primit, în mod repetat, diverse sume de bani şi bunuri de la diferiți pacienți ai acestui spital, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervențiilor chirurgicale).

De asemenea, au fost efectuate investigații financiare, din care au rezultat diferențe semnificative dintre veniturile licite şi averea unora dintre medicii vizați de cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București şi la sediile din 12 județe ale Direcției Generale Anticoruptie sunt conduse, în vederea audierii, un număr de 31 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Directia Generală Anticoruptie.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Directia Generală Anticoruptie.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Percheziții la Institutul „Marius Nasta”: 50.000 de euro, găsiți acasă la un doctor

Update 14.59: Anchetatorii au găsit 50.000 de euro acasă la unul dintre doctorii suspectați că cereau mită, au declarat pentru G4Media surse judiciare.

Update 11.12: Ancheta îi vizează pe doi chirurgi care ar fi pretins sume de bani pentru intervenții chirurgicale toracice, au precizat surse judiciare.

De asemenea, sunt cercetați și trei medici anesteziști, trei medici rezidenți si un medic specialist.

Sumele pretinse și primite ar fi fost împărțite între acești medici, potrivit acelorași surse.

Vor fi audiate și 22 de persoane în calitate de suspect pentru dare de mită. Este vorba despre pacienți sau aparținători.

CITEȘTE ȘI Românca Anca Stuparu, medic la New York, nominalizată pentru “Gala Excelenței Românești”

Web design © 2024 Știrea ta