#image_title

Poliția Locală din Brașov a primit ultimatum: „O desființez!”

George Scripcaru, noul primar al orașului Brașov, a anunțat că va desființa Poliția Locală, dacă aceasta nu se va reforma până la sfârșitul lunii noiembrie.

Edilul a criticat activitatea instituției, acuzând nerespectarea procedurilor și utilizarea agenților în scopuri politice, potrivit Radio România Brașov.

Poliția Locală din Brașov a primit ultimatum: „O desființez!”

George Scripcaru, noul primar al orașului Brașov, reales după mandatul lui Allen Coliban (USR), susține că Poliția Locală a avut misiunea de a-l urmări, în timpul campaniei electorale. El cere reformarea instituției sau chiar desființarea acesteia.

„Poliţia Locală este o mare problemă pentru Braşov. Nu este ce trebuie. Dacă nu se reformează singură, o desfiinţez. Am avut o discuţie cu ei şi le-am spun clar acest lucru”, a fost avertismentul primarului Braşovului, George Scripcaru.

George Scripcaru

Poliția Locală din Brașov are la dispoziție o lună pentru a se reforma.

„A fost un consilier al primarului, fost om din Miliție, care s-a ocupat de reformarea Poliției Locale, dar se ocupa și de Cultură pe la Centrul Apollonia și de alte lucruri prin Primărie și de fapt s-a ales praful de această Poliție Locală.

De fapt, s-a ocupat în campania electorală să-i pună pe anumiți agenți pe urmele mele, să vadă unde mă duc, cu cine mă întâlnesc sau ce fac. (…) Am fost urmărit și când m-am dus la tuns. (…) Dacă această instituție nu se autoreformează, voi propune desființarea”, a subliniat George Scripcaru.

În ciuda problemelor, există și polițiști locali care își fac treaba cu profesionalism, susține noul primar.

„Sunt și oameni foarte buni acolo, dar sunt și persoane care, deși au un nivel salarial bun, la care se adaugă și norma de hrană, nu își fac treaba și, mai mult, au și tot felul de pretenții”, a adăugat primarul orașului Brașov.

„Acolo a fost o haiducie”

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că în timpul mandatului fostului primar Poliția Locală a fost gestionată defectuos. Radu Dascălu (fost șef al Serviciului Criminalistic din IPJ Brașov), consilier personal al lui Allen Coliban, a fost cel care s-a ocupat de Poliția Locală Brașov.

„Acolo a fost o haiducie. Radu Dascălu a făcut din această poliţie praf. Povesteau unii cum se întâlneau prin păduri, seara, pe la Pietrele lui Solomon, prin Noua. Pe unii i-au pus și pe urmele mele”, a adăugat Scripcaru.

Radu Dascălu neagă acuzațiile

Pe de altă parte, Radu Dascălu, fost consilier personal al lui Allen Coliban, care propusese o reformă a Poliției Locale, neagă acuzațiile și afirmă că nu a cerut nimănui să urmărească pe cineva.

„Ceea ce afirmă domnul Scripcaru este neadevăr, pentru că nici eu şi nici altcineva din conducerea Primăriei nu a cerut Poliţiei Locale să-l urmărească. Nu exclud şi faptul ca cineva din Poliţia Locală, că aşa se întâmplă, să se pună bine cu actualul şef, să fi făcut ceva afirmaţii de genul ăsta. Domnul Scripcaru are toate pârghiile să facă verificările şi să afle adevărul”, a transmis Radu Dascălu, conform Radio România Brașov.

CITEȘTE ȘI

Nicușor Dan, detalii despre referendumul local. Edilul a preluat, oficial, cel de-al doilea mandat

author avatar
Cezar Romaniuc
Jurnalist în mediul online cu peste 15 ani de vechime. De-a lungul timpului a lucrat în redacțiile Sport.ro, Sport Total FM, Evenimentul Zilei și Digi Sport.
Web design © 2024 Știrea ta