Rangers a anunțat despărțirea de Ianis Hagi

Rangers a anunțat despărțirea de Ianis Hagi

Ianis Hagi s-a despărțit de Rangers FC la finalul acestui sezon. Clubul de pe Ibrox a făcut anunțul, marți, 20 mai, iar mijlocașul român a oferit prima reacție.

Așadar, aventura lui Ianis Hagi (26 de ani) la Glasgow Rangers s-a încheiat. Clubul din Scoția a anunțat oficial despărțirea de internaționalul român, care a avut parte de un sezon extrem de complicat pe Ibrox Stadium.

Rangers a anunțat despărțirea de Ianis Hagi

Ianis Hagi a ajuns la Rangers în 2020. Scoțienii l-au cumpărat de la Genk pentru 3,5 milioane de euro și a devenit rapid un jucător de bază al echipei. Totuși, accidentările i-au dat mari bătăi de cap în ultima perioadă.

În acest sezon, el a fost inițial trimis la echipa a doua, însă pe parcurs a fost reprimit în lot și a impresionat în câteva meciuri. Totuși, el nu va continua pe Ibrox și în sezonul viitor, în aceste momente el recuperându-se, după accidentarea suferită în partida cu Celtic (1-1) din 4 mai.

Rangers a anunțat despărțirea de Ianis Hagi

„E un club cu o istorie uriașă, cu niște fani incredibili. A fost o mare onoare să joc pentru o asemenea echipă. E un vis pe care orice copil îl are. Am venit aici pe când eram un copil și plec ca un bărbat căsătorit.„E un club cu o istorie uriașă, cu niște fani incredibili. A fost o mare onoare să joc pentru o asemenea echipă. E un vis pe care orice copil îl are. Am venit aici pe când eram un copil și plec ca un bărbat căsătorit.

Sigur, au fost zile bune și mai puțin bune, dar simt că sunt mult mai matur acum, în orice aspect. Știu pe ce este construit acest club. A fost o călătorie incredibilă”, au fost cuvintele rostite de Ianis Hagi în videoclipul postat de cei de la Rangers.

Comunicatul emis de Glasgow Rangers

„Astăzi putem confirma că Ianis Hagi, Leon Balogun și Tom Lawrence vor părăsi clubul la încheierea contractelor lor. Jucătorii împrumutați Václav Černý, Neraysho Kasanwirjo și Rafael Fernandes se vor întoarce la cluburile de care aparțin.

Întreaga echipă Rangers le mulțumește tuturor acestor jucători pentru contribuția lor și le urează mult succes în viitor”, au scris cei de la Rangers într-un comunicat.

CITEȘTE ȘI

Grigor Dimitrov are o nouă iubită: „Bărbatul visurilor mele”

Web design © 2026 Știrea ta