Rareș Ilie (21 de ani) pleacă de la OGC Nice, după jumătate de sezon în care a evoluat în doar două partide.
Mijlocașul român și-a dat acordul pentru a ajunge în Serie B, așa cum anunță jurnalistul Gianluca Di Marzio.
Rareș Ilie pleacă de la Nice pentru a juca în Serie B
Sâmbătă, 18 ianuarie, sursa citată a dezvăluit că Nice și Catanzaro au ajuns la un acord pentru împrumutul lui Rareș Ilie.
Rareș Ilie va evolua până la finalul acestui sezon pentru actualul loc 7 din Serie B. Mai mult, dacă Ilie va impresiona în Peninsulă, cei de la Catanzaro vor putea să-l cumpere definitiv de la gruparea din Ligue 1.
Ciro Polito, directorul sportiv al italienilor, este cel care și l-a dorit pe Rareș Ilie. Oficialul celor de la Catanzaro vede un mare potențial în mijlocașul de 21 de ani și consideră că în Italia își poate arăta calitățile.
Pentru Rareș Ilie va fi cel de-al treilea împrumut de la Nice, după ce a mai jucat pentru Maccabi Tel Aviv și Lausanne.

Rareș Ilie a fost dorit în Championship
La începutul sezonului 2024/2025, Cristian Cernodolea, agent FIFA, a dezvăluit că a avut discuții pentru a îl transfera pe fostul fotbalist al Rapidului în Championship (Liga 2 din Anglia).
„Rareș Ilie are o situație particulară la Nice, a tot fost împrumutat. Nu se pune problema ca Rareș să plece liber de contract de la Nice, a fost plătită o sumă importantă pentru el. Are și un salariu consistent. A făcut o greșeală când s-a dus la Maccabi…
E momentul ca Rareș Ilie să facă o mutare permanentă în această vară, ca un club să investească o sumă de bani în el și să nu mai fie împrumutat dintr-o parte în alta. Când ești împrumutat, nici clubul pentru care joci nu e atât de interesat să-ți ofere șanse.
Nu-l reprezint în mod exclusiv, dar avem niște discuții pentru el în Championship, alături de compania de avocatură din Anglia. Au fost și câteva discuții la echipe din subsolul clasamentului din Premier League.
Nu cred însă că e pregătit pentru Premier League. Iar, dacă nu ești pregătit de Nice, probabil că nu te vei impune acum nici în Premier League. Mai trebuie să crești. Dar la o echipă importantă din Championship ar putea să joace, deja au întrebat despre prețul lui”, a declarat Cernodolea, potrivit gsp.ro.