Rugby: Începe Turneul celor 6 Națiuni. Programul

Turneul celor 6 națiuni debutează sâmbătă, 4 februarie 2023, cu partida dintre Țara Galilor și Irlanda.

Franța este ultima care a ridicat marele trofeu, iar formația din Hexagon va juca primul meci împotriva Italiei, avand cota 1.03 pentru a debuta cu dreptul, la Superbet, in vreme ce victoria la peste 18 puncte beneficiaza de cota 1.65.

Competiția le reunește pe cele mai bune 6 naționale din rugby din Europa. Turneul va fi deschis de partida dintre Țara Galilor și Irlanda, urmând ca în aceeași zi să se joace și meciul dintre Anglia și Scoția. Deținătoarea trofeului, Franța, intră în scenă duminică, atunci când va da piept cu Italia.

Turneul celor 4 națiuni, așa cum se numea inițial, s-a desfășurat în perioada 1883 -1909, până când Franța s-a alăturat celorlalte competitoare. Italia și-a făcut loc printre forțele Europei în anul 2000, atunci când întrecerea a luat numele pe care îl poartă și astăzi, turneul celor 6 Națiuni.

Anglia este naționala cu cele mai multe victorii, în vreme ce Franța și Irlanda dețin un record negativ, ambele având un interval de 24 de ani în istorie în care nu au reușit să ridice trofeul deasupra capului.

PROGRAMUL COMPLET AL TURNEULUI CELOR 6 NAȚIUNI LA RUGBY

Etapa 1
Țara Galilor – Irlanda (4 februarie)
Anglia – Scoția (4 februarie)
Italia – Franța (5 februarie)

Etapa 2
Irlanda – Franța (11 februarie)
Scoția – Țara Galilor (11 februarie)
Anglia – Italia (12 februarie)

Etapa 3
Italia – Irlanda (25 februarie)
Țara Galilor – Anglia (25 februarie)
Franța – Scoția (26 februarie)

Etapa 4
Italia – Țara Galilor (11 martie)
Anglia – Franța (11 martie)
Scoția – Irlanda (12 martie)

Etapa 5
Scoția – Italia (18 martie)
Franța – Țara Galilor (18 martie)
Irlanda – Anglia (18 martie)

Web design © 2024 Știrea ta