Visa Waiver. Soluția pentru ca românii să ajungă mai ușor în SUA

SUA sprijină România să îndeplinească mai repede cerințele necesare pentru ca țara noastră să fie inclusă în programul Visa Waiver, pentru a putea călători în SUA fără vize.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, România trebuie să ia măsuri pentru a scădea rata de refuz a vizelor SUA, care în acest moment depășește 12%. Pentru admiterea în Visa Waiver trebuie să fie sub 3%.

Astfel, ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, le recomandă românilor care au primit, în anii trecuți o viză SUA, să o reînnoiască. Acest lucru se poate face online, fără un drum la Ambasadă.

Soluția pentru ca românii să ajungă mai ușor în SUA

„Sper că asta se va întâmpla în timpul mandatului meu. Lucrez foarte mult pentru a încerca să fac asta să se întâmple. Sunt încântată să spun că Guvernul României a fost un partener excelent în această privință și că lucrăm chiar acum la negocierea unor acorduri necesare în vederea schimbului de informații care vor permite intrarea României în programul ”Visa Waiver”.

Și aș vrea să profit de ocazia asta pentru a-i invita pe toți cei care au avut o viză SUA să o reînnoiască, pentru că asta ne va ajuta în eforturile noastre. Mai ales că este ușor să faci această reînnoire online, fără să mai mergi la Ambasadă. Este un mod rapid și simplu prin care oamenii ne pot ajuta să ne atingem acest scop. Nu este garantat pentru că tot trebuie să îndeplinim criteriile prevăzute de legislația americană, dar cred că dacă ne unim cu toții eforturile, putem ajunge acolo”, a declarat Kathleen Kavalec pentru Știrile PROTV.

CITEȘTE ȘI Visa Waiver: 2 ani până când românii vor putea intra în SUA fără viză

„Nu poate fi mai devreme de 2025, pentru că avem de măsurat anual rata de respingere, din 1 octombrie până pe 1 octombrie. Dacă totul va fi bine, probabil, la începutul anului 2025. Sperăm. Nu este garantat. Depinde de multe lucruri ce se pot întâmpla, dar eu cred că ne aflăm pe drumul cel bun!”, a explicat de curând ambasadoarea SUA în România.

Soluția propusă de Ambasada SUA pentru ca românii să ajungă mai ușor în America, fără vize
Kathleen Kavalec

Cum poate fi obținută viza pentru SUA

Dacă vă întrebați de ce este atât de greu să obțineți o viză pentru Statele Unite trebuie să știți că legea americană le impune funcționarilor consulari să privească fiecare solicitant de viză ca pe un posibil imigrant, până când acesta va dovedi contrariul.

Fără să spună niciodată în mod concret motivele pentru care refuză să acorde o viză, oficialii americani subliniază doar că este cel mai important ca solicitantul de viză să arate ofițerului consular că are legături puternice cu România și că se va întoarce acasă.

Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să obțină o viză de America turistică sau de afaceri pentru cel mult 90 de zile, Ministerul Afacerilor Externe a întocmit un ghid prin care vă sunt explicați pașii de urmat.

Astfel, ar trebui să demonstrați, în primul rând, că vizita va fi una scurtă, într-o perioadă determinată și limitată de timp.

În plus, trebuie să arătați că aveți banii necesari pentru a vă acoperi cheltuielile cât stați în Statele Unite. Și nu în ultimul rând, ar trebui să-i convingeți pe funcționarii americani că aveți legături cu țara natală, iar asta ar putea însemna că aveți aici casă, serviciu, familie – și alte obligații care nu pot fi abandonate și la care va trebui să vă întoarceți.

În plus, trebuie să aveți foarte mare grijă la tot procesul de solicitare, de la achitarea taxei aferente, până la completarea cererii online sau programarea la interviu.

Orice greșeală poate conduce la refuzul acordării vizei. De asemenea, este foarte important să răspundeți complet și să spuneți adevărul la toate întrebările care vă sunt adresate pentru că dacă va fi descoperită orice minciună, oricât de mică, veți fi automat descalificați.

Toți pașii pentru solicitarea vizei sunt explicați în detaliu pe site-ul mae.ro la secțiunea condiții de călătorie în Statele Unite.

Web design © 2024 Știrea ta