Specialist NOA Digital dezvăluie pașii pentru construirea unui business de succes în online

NOA Digital

Specialist NOA Digital dezvăluie pașii pentru construirea unui business de succes în online

Indiscutabil, trăim în era tehnologiei și suntem, fără dubiu, la un click distanță de orice informație. Cu toate acestea, informațiile despre zona online – strategiile de marketing și construirea unui business de succes – rămân cu multe semne de întrebare.

Cum ajungem la publicul țintă dorit? Cum ne promovăm în mediul online business-ul? Cum ne construim un business de succes? Ce știm, cu adevărat, despre puterea inteligenței artificiale? Sunt întrebări care necesită cunoștințe și o expertiză completă și completă în zona online, un domeniu care ne poate deveni cel mai fidel aliat sau poate că nu, în funcție de ceea ce știm să facem cu el.

Și pentru că specialiștii sunt întotdeauna calea cea mai sigură spre o informație de calitate, Ruxandra Cojocaru (foto), Digital Marketing Strategist la NOA Digital, a vorbit într-un interviu exclusiv pentru mariustuca.ro despre pașii pentru construirea unui business profitabil în mediul online.

„Văd AI-ul ca pe un amplificator al eficienței și creativității, nu ca pe o tehnologie autonomă. De aceea, recomand businessurilor să colaboreze cu specialiști care știu cum să folosească AI pentru a maximiza impactul strategiei de marketing, dar, mai ales, care știu când să NU se bazeze pe AI”, a explicat specialistul în online.

Ruxandra are o experiență de peste 7 ani în digital marketing și ajută business-urile să devină și să rămână relevante în mediul online.

Deși clienții NOA Digital provin din nișe diametral opuse, spune că maximizarea oportunităților de creștere se bazează pe două aspecte esențiale, aplicabile indiferent de industrie: adaptarea constantă la schimbările din piață și empatia față de nevoile publicului țintă.

„Content marketingul și colaborările cu influenceri sunt alte metode de a ajunge la publicul țintă” 

Reporter: Mai întâi, aș vrea să te întreb: care sunt opțiunile disponibile pentru cei care vor să își promoveze afacerile online?

Ruxandra Cojocaru: Atât cei care au un magazin online, cât și cei care oferă servicii, au la dispoziție aceleași instrumente de promovare online: SEO, adică optimizarea pentru motoarele de căutare, pentru a atrage trafic organic și a construi o prezență pe termen lung, campaniile PPC (pay-per-click), care oferă rezultate rapide și vizibilitate instantanee, promovarea pe rețelele sociale, esențială pentru construirea unei comunități și creșterea engagementului, și email marketingul, un instrument de fidelizare și menținere a relației cu clienții. Content marketingul și colaborările cu influenceri sunt alte metode de a ajunge la publicul țintă.”

„Orice magazin online caută să ajungă la clienți noi, dar cei existenți nu trebuie neglijați”

Dintre toate canalele de marketing online, care crezi că este cel mai neglijat?

„Fără îndoială, email marketingul. Mă refer la businessurile care au deja o bază de clienți și care ar putea rămâne în atenția acestora prin campanii bine gândite de email marketing. Este un canal ideal pentru magazinele online, care pot segmenta audiența pe baza anumitor criterii pentru campanii personalizate.

Bineînțeles, orice magazin online caută să ajungă la clienți noi, dar cei existenți nu trebuie neglijați. Și nu trebuie neglijat nici faptul că este mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere costuri să convingi un client actual să revină, decât să atragi unul nou care să convertească.”

„Social media este un must pentru a dezvolta relația cu audiența”

Cum ar trebui să își prioritizeze un business aceste instrumente de promovare online? Există o ordine recomandată pentru cei care sunt la început?

„Prioritizarea depinde foarte mult de obiectivele și bugetul fiecărui business. Pentru un brand aflat la început, recomand promovarea în Google, care în România are o cotă de piață de peste 90%. Tot în Google găsim și utilizatorii care au o intenție clară de cumpărare – produse sau servicii. Aici avem două opțiuni: SEO sau PPC.

Investiția în SEO, cu o strategie care să includă și o componentă de content marketing, va aduce mereu rezultate foarte bune, deoarece construim o fundație solidă și asigurăm vizibilitate pe termen lung. Dacă e nevoie de rezultate rapide, campaniile PPC pot oferi un boost instantaneu. 

Specialist NOA Digital dezvăluie pașii pentru construirea unui business de succes în online
NOA Digital

Să nu uităm de rețelele de socializare. Social media este un must pentru a dezvolta relația cu audiența și a crea o comunitate în jurul brandului. Dar este o întreagă discuție legată de social media, pentru că intervine întrebarea: pe ce rețea să mă duc? Răspunsul scurt este că depinde. Alegerea platformei potrivite depinde de specificul businessului și de publicul țintă.  Vreau, totuși, să recomand o rețea adesea subestimată, dar foarte eficientă: LinkedIn. Este un canal excelent pentru cei care oferă servicii și, totodată, doresc să își dezvolte un brand personal.”

„Studiile arată că peste 53% din tot traficul web provine din căutări organice”

Ce recomanzi businessurilor care au un buget limitat și pot investi într-un singur canal pentru a-și crește vizibilitatea în Google?

„Folosirea atât a instrumentelor organice, cât și a celor plătite extinde potențialul unui site de a menține o poziție de top în motoarele de căutare. Clienților care nu au bugete pentru ambele forme de promovare pe Google, le recomand întotdeauna SEO.

Studiile arată că peste 53% din tot traficul web provine din căutări organice, față de doar 15-20% din căutări plătite. Așa că investiția într-o strategie SEO este esențială pentru orice business. Optimizarea organică nu doar că atrage un volum mai mare de trafic, dar ajută și la construirea unei prezențe stabile pe termen lung în fața clienților, pentru că oamenii tind să perceapă cu o mai mare încredere rezultatele organice din Google.

Deci, dacă ești la început de drum și n-ai un buget uriaș de marketing, asigură-te că faci ceva pentru a apărea pe prima pagină în Google, în rezultatele organice, nesponsorizate. Apoi, poți continua cu PPC. Cel mai important este să fie urmărite constant performanțele și să fie ajustate tacticile pe măsură ce businessul evoluează. În final, secretul unui brand puternic în online stă în valorificarea completă a instrumentelor de marketing digital și în adaptarea constantă a strategiei.”

„Adaptarea strategiei este despre a fi proactiv și a reacționa rapid la feedbackul pieței”

Ai menționat adaptarea strategiei de marketing digital. Ce înseamnă asta? 

„Adaptarea strategiei înseamnă să fii mereu conectat la schimbările din piață, dar și la modul în care evoluează comportamentul publicului tău. În digital marketing, lucrurile se schimbă rapid – algoritmii, formatele de conținut, preferințele consumatorilor și chiar platformele de social media pe care aceștia le folosesc. O strategie de succes nu poate fi fixă, ci trebuie să fie agilă și deschisă la ajustări constante.

De exemplu, dacă Google prioritizează anumite criterii pentru SEO, cum ar fi furnizarea de conținut relevant utilizatorului, atunci ne vom concentra pe optimizări care îmbunătățesc acest lucru. Totodată, monitorizăm constant datele – de la rata de click, până la comportamentul utilizatorilor pe site – și ajustăm tacticile pentru a obține rezultate mai bune.

În esență, adaptarea strategiei este despre a fi proactiv și a reacționa rapid la feedbackul pieței, astfel încât să nu pierdem niciodată relevanța în fața publicului, dar nici în fața lui Google, în cazul strategiilor SEO.

Știm că inteligența artificială schimbă modul de afișare a rezultatelor pe Google, dar și că OpenAI a lansat recent GPT Search.”

„Businessurile ar trebui să se concentreze pe conținut de calitate”

Ce sfaturi ai pentru adaptarea la aceste schimbări?

„Odată cu aceste noutăți au apărut diverse acronime și declarații alarmiste în piață, din partea celor care vor să exploateze faptul că business ownerii nu cunosc în profunzime aceste concepte. De exemplu, am auzit îndemnuri de tipul: „Nu mai faceți SEO, faceți AEO” și alte astfel de recomandări.

În realitate, AEO (Answer Engine Optimization) nu este altceva decât o extensie a SEO, adaptată pentru a răspunde direct la întrebările utilizatorilor, în contextul căutărilor vocale și al folosirii asistenților virtuali. Prin urmare, principiile de bază ale SEO rămân valabile, însă trebuie adaptate pentru a include optimizarea conținutului în așa fel încât să ofere răspunsuri concise și relevante.

Noi am adaptat deja strategia în acest sens pentru clienții noștri, pentru ca site-urile să fie pregătite să facă față acestor schimbări. În paginile din site recomandăm folosirea de structuri precum liste, tabele sau secțiuni de tip întrebări frecvente. Astfel, ne asigurăm că informațiile furnizate sunt ușor de preluat de motoarele de căutare și de asistenții virtuali, menținând relevanța și vizibilitatea în rezultatele căutării.

În ceea ce privește GPT Search, businessurile ar trebui să se concentreze pe conținut de calitate, bine structurat și foarte specific, astfel încât să fie ușor de interpretat și de preluat de algoritmi avansați precum GPT. Abordarea noastră este optimizarea pentru relevanță semantică, adică utilizarea unor cuvinte cheie și fraze care reflectă modul natural în care oamenii caută informații. De asemenea, integrăm cât mai multe întrebări și răspunsuri în paginile site-urilor, precum și conținut educațional în articolele de blog, care poate poziționa businessul ca o sursă de încredere pentru GPT și alte AI-uri similare, cum e Perplexity.

Site-urile trebuie să fie pregătite să facă față atât algoritmilor tradiționali de căutare, cât și noilor formate de răspuns generativ. De aceea, recomand să se renunțe la strategiile statice, old school, în favoarea celor care evoluează odată cu tehnologia.”

„Văd AI-ul ca pe un amplificator al eficienței și creativității, nu ca pe o tehnologie autonomă”

Care este părerea ta despre inteligența artificială și cât ar trebui să se bazeze businessurile pe AI când vine vorba de promovare online?

„Deși există multe opinii conform cărora vom ajunge într-un viitor distopic în care AI scapă de sub control, eu cred că inteligența artificială trebuie privită ca un instrument ce facilitează sarcini prin analiza și procesarea datelor – atât de simplu. Mitologizarea acestui termen creează așteptări nerealiste și chiar temeri exagerate. În promovarea online, AI ar trebui folosită ca un instrument avansat, care crește eficiența și optimizează procesele, dar fără a neglija controlul uman asupra modului în care este utilizată.

Văd AI-ul ca pe un amplificator al eficienței și creativității, nu ca pe o tehnologie autonomă. De aceea, recomand businessurilor să colaboreze cu specialiști care știu cum să folosească AI pentru a maximiza impactul strategiei de marketing, dar, mai ales, care știu când să nu se bazeze pe AI. Deciziile strategice și creativitatea umană rămân fundamentale și nu pot fi înlocuite de AI. Așadar, folosiți AI-ul ca pe un suport valoros, nu ca pe o soluție magică.

Vreau să fie clar că nu fac aceste recomandări din temerea că oamenii vor alege AI-ul în locul serviciilor unei agenții de marketing, ci dintr-o teamă reală că brandurile riscă să își piardă autenticitatea și, în final, să își îndepărteze clienții. Observ zilnic în social media sau pe site-uri texte generate de AI în proporție de 100%, neprelucrate, pe care le recunosc instantaneu, pentru că toate sunt trase la indigo – aceeași formulare, aceeași monotonie.

Esența mesajelor se pierde, iar conexiunea cu publicul dispare. Iubesc ceea ce fac tocmai pentru că marketingul digital înseamnă, pe lângă cifre, date și algoritmi, să creezi o poveste unică pentru fiecare brand, să aduci emoție și să transmiți un mesaj real, care contează pentru oameni.” 

CITEȘTE ȘI

Pavel Ciurea, românul care a ajuns cel mai bun la MATEMATICĂ din lume

„Micul Pitagora” de România. POVESTEA tânărului cu mintea sclipitoare

author avatar
Cezar Romaniuc
Jurnalist în mediul online cu peste 15 ani de vechime. De-a lungul timpului a lucrat în redacțiile Sport.ro, Sport Total FM, Evenimentul Zilei și Digi Sport.
Web design © 2024 Știrea ta