Marius Șumudică nu traversează o perioadă bună pe banca echipei Rapid. Conducerea ar vrea o altă exprimare în teren, dar antrenorul arată progresul din clasament de la venirea lui.
Din informațiile la care Digi Sport a avut acces, Șumudică le-a vorbit jucătorilor despre despărțire, după 2-0 cu Gloria Buzău. „Voi pleca în curând”, a spus antrenorul în vestiar.
Șumudică amenință că va pleca! Dezvăluiri din culise
Nu e prima dată când Șumudică transmite un astfel de mesaj. S-a mai întâmplat și după înfrângerea cu FC Botoșani, de la începutul lui octombrie. Rapid a pierdut în Moldova, cu 2-0, iar antrenorul le-a spus fotbaliștilor că Botoșaniul e capăt de drum pentru el la Rapid. S-a răzgândit și a continuat, după ce conducerea i-a garantat susținerea totală.
Și de această dată, oficialii Rapidului cred că Șumudică a folosit discursul doar ca pe o modalitate de a-i motiva pe jucători. În background, există însă îngrijorarea că vorbele lui Șumudică ar avea și un substrat real.
Mai mult, CV-ul lui Șumudică e luat în calcul și de șeicii care o conduc pe Damac. La clubul saudit, despărțirea oficială de Contra e așteptată în perioada următoare. Se poartă negocieri pentru reziliere.
Șumudică n-a mai salutat galeria după 2-0 cu Gloria Buzău
După 2-0 cu Gloria Buzău, Rapid a urcat pe 7 în Superliga, cu 28 de puncte în 20 de meciuri, doar unul sub zona play-off-ului. La finalul jocului, Șumudică le-a ținut un discurs fotbaliștilor la centrul terenului, apoi s-a retras la vestiare, fără să mai meargă să salute galeria, așa cum face de obicei. Gestul său i-a luat prin surprindere și pe colaboratorii săi apropiați.
„Să nu fiu la mai mult de patru puncte de locul de play-off”
La finalul partidei cu Afumați, câștigată de Rapid cu 3-0 în Cupa României, Șumudică a vorbit în premieră despre o clauză din contractul său care i-ar permite lui Șucu să renunțe la el.
„Atenţie, eu trebuie să nu fiu la cinci puncte de play-off! Aşa mi s-a cerut în contractul pe care l-am semnat. Să nu fiu la mai mult de patru puncte de locul de play-off. Dacă sunt la cinci, îmi fac bagajele. Sper să fiu pe loc de play-off pe data de 21, voi încerca. Asta e clauza, altfel sunt dat afară. Am semnat contractul cu ochii închiși, nu m-a interesat ce scria.
După care am văzut că există o clauză potrivit căreia, dacă sunt la mai mult de patru puncte de ultimul loc de play-off, pot fi demis. Te gândești la orice, se poate întâmpla orice în fotbal, eu nu stau nicăieri unde nu sunt dorit”, a spus Șumudică în urmă cu două săptămâni.
Cu Șumudică pe bancă, Rapid a pierdut 3 meciuri, toate cu același scor, 2-0. Giuleștenii au fost învinși acasă de U Cluj și în deplasare de Botoșani și Sepsi. Până la pauza de iarnă, Rapidul mai are de disputat două partide, joi, cu CFR Cluj, în Cupa României, apoi duminică, pe Arena Națională, cu Dinamo, în campionat.
CITEȘTE ȘI
Marius Șumudică, reconfirmat la Rapid. Mesajul clubului