Sumudică, înțeles de conducere: „N-ar mai fi el altfel”

Marius Șumudică

Șumudică, înțeles de conducere: „N-ar mai fi el altfel”

Marius Șumudică a atras și atrage în continuare toate privirile în timpul jocurilor oficiale cu comportamentul său, iar conducerea clubului Rapid pare să nu aibă vreo problemă. 

Preşedintele clubului, Viorel Moldovan, şi-a spus părerea despre felul în care antrenorul Marius Şumudică trăieşte, de pe marginea terenului, meciurile giuleştenilor.

Marius Şumudică a insistat, de la venirea la Rapid, că s-a schimbat şi că va încerca să-şi mascheze inclusiv gesturile controversate din timpul meciurilor.

Însă, antrenorul nu a reuşit în derby-ul cu FCSB, când a fost surprins în ipostaze care nu-l onorează, deşi a infirmat tenta acestora. De asemenea, a avut și un duel cu fanii celor de la FC Botoşani, din autocar, atunci când le-a arătat un semn la plecarea de la stadion.

Șumudică, înțeles de conducere: „N-ar mai fi el altfel”
Viorel Moldovan

Șumudică, înțeles de conducere: N-ar mai fi el altfel

Preşedintele Viorel Moldovan a tranşat subiectul, într-o perioadă în care Marious Șumudică a adus cele mai bune rezultate din acest sezon, iar echipa este foarte aproape de podiumul din SuperLiga..

„Sunt trăiri pe care eu le înţeleg din partea unui antrenor. Am trecut şi eu prin astfel de momente, iar acum fiecare are intensitatea trăirilor. Trebuie luat aşa cum este până la urmă. N-ar mai fi Marius Şumudică dacă nu ar avea astfel de trăiri.

Pe zi ce trece descopăr un antrenor implicat, sufletist, care caută soluţii. A avut şi el momente complicate, dar am reuşit împreună şi a găsit soluţiile ca să revenim acolo pe locurile de play-off”, a anunţat preşedintele de la Rapid, Viorel Moldovan, conform Orangesport.

Moldovan: Deodamdată să accedem în play-off

Cu Șumudică la timonă, din etapa a 6-a, Rapid a reușit să lege patru meciuri fără înfrângere în SuperLigă, etapele 13 – 16, şi este pe locul 7, cu 23 de puncte, la 3 puncte de locul 3, marcând 10 goluri fără să primeasca vreunul.

„Comparativ cu debutul sezonului, normal că e mai multă linişte, avem încredere odată cu ce s-a realizat în ultima perioadă. Este foarte bine şi meritul e în totalitate al lui Marius Şumudică şi a staffului tehnic. Bineînţeles, inclusiv al băieţilor, care au aderat la filosofia antrenorului şi acest lucru se vede în teren şi în rezultatele obţinute.

Am găsit acest echilibru între a ataca bine şi a ne apăra foarte bine. Trebuie să rămânem echilibraţi, am venit aproape de locurile de play-off. Acesta este obiectivul în momentul de faţă, să accedem în play-off. Vom vedea după ce se va întâmpla”, a mai spus fostul atacant din Giuleşti, Viorel Moldovan.

Șumudică, înțeles de conducere: „N-ar mai fi el altfel”
Marius Șumudică

Recent, Marius Şumudică a anunţat că, în acest sezon, pregăteşte lotul pentru sezonul următor, atunci când Rapid se va lupta pentru titlu.

„Suntem o echipă… Să spunem în reconstrucţie, pentru că au plecat foarte mulţi jucători, au venit la fel de mulţi jucători. Mai este cale lungă până să ne gândim la titlu, nu este momentul şi trebuie să luăm pas cu pas fiecare meci”, a adăugat preşedintele de la Rapid, Viorel Moldovan.

CITEȘTE ȘI

Tensiuni între N’Jie şi Şumudică: „Cu Șumudică e greu”

Te așteptai la asta? FCSB a primit felicitări din Giulești: „Fac cinste SuperLigii”

author avatar
Cezar Romaniuc
Jurnalist în mediul online cu peste 15 ani de vechime. De-a lungul timpului a lucrat în redacțiile Sport.ro, Sport Total FM, Evenimentul Zilei și Digi Sport.
Web design © 2024 Știrea ta