FCSB a obținut o victorie foarte importantă în Europa League, împotriva danezilor de la Midtjylland, scor 2-0, iar Marius Șumudică i-a felicitat pe roș-albaștrii.
Antrenorul echipei Rapid, una dintre rivalele FCSB, a urmărit partida și a felicitat echipa pregătită de de Elias Charalambous, dar a precizat că a dorit să vadă partida pentru a analiza anumiți jucători.
Te așteptai la asta? FCSB a primit felicitări din Giulești
„Felicitări pentru FCSB. Este o echipă care a jucat foarte bine și a câștigat 3 puncte și îi felicit pe această cale, chiar dacă golurile au fost oarecum norocoase. Nu mai contează. Când se trage linie, important e să iei punctele. Fac cinste, în momentul de față, ligii în care activăm. Dacă pe mine nu au putut să mă bată cu echipa bună, nu pot decât să fiu mulțumit”, a spus Marius Șumudică.
(n.r. Ce v-a făcut să urmăriți meciul?) „Păi terminasem ce aveam de pregătit pentru meciul cu UTA. Ce să fac acasă? Eu nu mă uit la filme, la seriale. Mă uit la fotbal foarte mult. Nu m-am uitat la meciul cu PAOK. Asta e primul meci pe care l-am văzut al FCSB-ului. E o echipă românească. Mai văd și eu jucătorii. Sunt adversarii noștri”, a mai spus antrenorul la conferința de presă premergătoare partidei din campionat cu UTA Arad.
Astfel, după 4-1 acasă, cu RFS, 1-0 la Salonic, cu PAOK, si 2-0 cu Midtjylland, acasă, cu un punct în următoarele patru meciuri, FCSB se va califica în play-off-ul pentru optimile de finală ale Europa League.
Șumudică, înaintea returului cu UTA: „La Rapid, te aștepți la orice”
Sâmbătă seară, giuleștenii vor primi vizita celor de la UTA Arad în primul meci din returul sezonului regulat, a 16-a etapă din SuperLiga. Partida se anunță una extrem de interesantă, întrucât ambele echipe au nevoie de victorie.
În tur, la Arad, partida s-a terminat 1-1, Rapid avându-l pe banca tehnică pe Neil Lennon, care avea să fie înlăturat după etapa a 6-a, înlocuit cu Marius Șumudică.
„Sperăm să facem un meci bun și să continuăm pe aceeași linie. În ultimele patru meciuri, am făcut 10 puncte din 12, avem trei victorii și un egal și ne dorim să continuăm în aceeași direcție și să câștigăm și meciul de mâine.
Cu siguranță, această înlănțuire de rezultate pozitive, îți dă confortul de a te aștepta la un parcurs bun și a unui moment bun. Vom vedea ce se va întâmpla. La Rapid, te aștepți la orice.
Sunt mulțumit de ceea ce arată jucătorii în momentul de față, sunt mulțumit de lotul de jucători pe care-l am. Nu mă gândesc la transferuri, mă bazez pe jucătorii pe care îi am aici și încercăm să construim.
Încerc să formez un nucleu de jucători în jurul căruia să ne dezvoltăm. Îmi doresc din suflet să creăm o echipă competitivă și să ne batem acolo unde ne este locul, în primele șase. Cred că avem un lot foarte bine structurat și care ne oferă soluții”, a spus antrenorul giuleștean despre al doilea duel cu Mircea Rednic.