ALOPEDI 0364-917. Serviciul de telemedicină pentru copii ALOPEDI a înregistrat 114.000 de apeluri, în cei 10 ani de existenţă. Cele mai multe solicitări au fost formulate în anul 2022.
„ALOPEDI, un deceniu de activitate în slujba micilor pacienţi şi peste 113.800 de apeluri preluate. 15.254 de copii au beneficiat doar în 2023 de serviciul de telemedicină ALOPEDI. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a realizat împreună cu reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii care gestionează serviciul de call center ALOPEDI 0364-917, o analiză a activităţii derulate pe parcursul anului 2023 prin intermediul proiectului destinat obţinerii sfaturilor medicale pediatrice, precum şi în cei 10 ani de funcţionare”, se arată într-un comunicat trimis, joi, de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj, informează Agerpres.
În 2023, prin intermediul ALOPEDI 0364-917, au fost evaluaţi telefonic 15.254 de copii
„Majoritatea apelurilor, respectiv 69,48%, s-au finalizat cu recomandări ce au permis îngrijirea copiilor la domiciliu. Concomitent, părinţilor le-au fost explicate manifestările la apariţia cărora este obligatoriu consultul medical faţă în faţă. De asemenea, pentru 1.337 de copii a fost recomandat consultul medical imediat, iar în cazul a 11 copii a fost necesară solicitarea intervenţiei Serviciului de Ambulanţă”, se mai arată în comunicatul CJ Cluj.
Cele mai multe apeluri din anul precedent au provenit din judeţul Cluj, iar 43,81% din alte judeţe sau alte ţări, majoritatea solicitărilor fiind din Bucureşti – 1.836 şi Ilfov – 318, urmate de Prahova, Braşov şi Constanţa.
CITEȘTE ȘI CU CÂT S-A VÂNDUT O MASCĂ RARĂ, CUMPĂRATĂ PE NIMIC. TRIBUNALUL A DECIS TOTUL
În ceea ce priveşte adresabilitatea serviciului de telemedicină în acest deceniu de activitate, ALOPEDI 0364-917 a fost apelat de 113.822 de părinţi. Cele mai multe solicitări au fost formulate în anul 2022, respectiv 19.887, urmate de anul 2023, când au fost înregistrate 15.254 de apeluri.
În fiecare an, aproximativ 70% dintre solicitări au fost soluţionate cu recomandări de îngrijire la domiciliu a copilului bolnav şi precizarea manifestărilor la apariţia cărora este necesară evaluarea medicală faţă în faţă.
Marea majoritate a apelurilor au provenit din judeţul Cluj, un procent de 40,85% fiind reprezentat de apelurile din alte judeţe.
„Serviciul de telemedicină ALOPEDI 0364-917 continuă să îşi dovedească utilitatea şi eficienţa. Numărul atât de mare de apeluri certifică încrederea pe care o au părinţii în recomandările şi sfaturile medicale prompte ale specialiştilor care deservesc acest serviciu de call center pentru urgenţe pediatrice. Le doresc tuturor medicilor şi întregii echipe multă putere de muncă în continuare, iar celor 10 ani de ALOPEDI să li se adauge mulţi alţii”, a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, citat în comunicatul de presă.