Cu cât s-a vândut o mască rară, cumpărată pe nimic

Masca africană

Cu cât s-a vândut o mască rară, cumpărată pe nimic. Tribunalul a decis totul

În septembrie 2021, un cuplu octogenar din Franța a apelat la un comerciant de obiecte second-hand pentru a scăpa de obiectele pe care doreau să le vândă din casa lor de vacanță. Printre obiectele vândute s-a aflat și o mască sculptată în lemn, pentru 150 de euro.

Șase luni mai târziu, în timp ce citeau ziarul, cei doi soți au descoperit că „o mască foarte rară din secolul al XIX-lea, apanajul unei societăți secrete a poporului Fang din Gabon”, se vindea două zile mai târziu, într-o licitație, cu 4,2 milioane de euro!

Fotografia afișată în timpul licitației a confirmat că era într-adevăr masca lor străveche, a cărei estetică i-a inspirat pe pictori precum Modigliani și Picasso și din care au mai rămas doar o duzină în lume. În catalogul licitației se precizează că masca a fost „colectată în jurul anului 1917, în circumstanțe necunoscute, de către guvernatorul colonial francez René-Victor Edward Maurice Fournier (1873-1931), probabil în timpul unui turneu în Gabon”.

Masca s-a vândut cu 4,2 milioane de  euro

După ce s-a stabilit prețul de vânzare la 4,2 milioane de euro, câțiva gabonezi, care se aflau în sală, au cerut „restituirea” ei în țara de origine.

Octogenarii nu au stat părea mult pe ganduri și au luat legătura cu persoana căreia i-au vândut masca și i-au cerut acestuia o sumă care să reflecte adevarata valoare a obiectului.

Comerciantul de ocazie le-a promis o sumă de 300.000 de euro, însă nu a mai fost de găsit. În aceste condiții, cei doi soți s-au adresat instanței pentru a obține anularea vânzării.

Cu cât s-a vândut o mască rară, cumpărată pe nimic
Foto: gazette-drouot.com

Cuplul a cerut instanțelor de judecată anularea vânzării măștii „din cauza erorii făcute cu privire la autenticitatea acesteia”, eroare care „a viciat consimțământul lor”. De asemenea, au considerat că negustorul i-a înșelat, întrucât „nu ignora valoarea reală a măștii sau, cel puțin, avea îndoieli cu privire la aceasta”. Ca dovadă, acesta ar fi dispus rapid efectuarea unor expertize după cumpărare.

„Trebuie să dai dovadă de un pic de bună credință și de onestitate. Clienții mei nu ar fi vândut niciodată masca la acel preț dacă ar fi știut că este o piesă foarte rară”, a declarat avocatul lor, Frédéric Mansat Jaffré, pentru AFP.

„Clienții mei nu au văzut niciodată cecul de 300.000 de euro”, a mai declarat avocatul.

Tribunalul a dat dreptate comerciantului de ocazie

În luna decembrie, justiția franceză a decis că nu a existat nicio înșelăciune și a validat cu succes licitația din 2022, informează 20minutes.fr. Mai mult, guvernul gabonez, care a intervenit în cadrul unei audieri pentru a cere anularea vânzării măștii și restituirea acestui bun cultural, din care mai există doar aproximativ zece exemplare în lume, a fost de asemenea respins de tribunal.

CITEȘTE ȘI „Vocea României” 2023: Tudor Chirilă, acuzat că a influențat rezultatul final

Instanța a considerat că proprietarii inițiali ai măștii, un grefier pensionar în vârstă de 88 de ani și soția sa de 81 de ani, care au apelat la un comerciant pentru a scăpa de vechiturile pe care le adunaseră în casa lor de vacanță „nu au dat dovadă de diligență în evaluarea valorii istorice și artistice juste a bunului”.

Cu cât s-a vândut o mască rară, cumpărată pe nimic
Foto: gazette-drouot.com

În decizia sa, instanța a constatat, de asemenea, că nu s-a dovedit că dealerul, „ (…) avea cunoștință de valoarea singulară a măștii vândute înainte de vânzare”. Acesta „nu avea cunoștințe specifice despre arta africană”, a adăugat instanța.

Printre aceste obiecte aparent fără valoare s-a aflat masca sculptată în lemn, care a aparținut unui fost guvernator colonial din Africa, alături de sulițe, un cuțit de circumcizie, burdufuri și instrumente muzicale.

„Clienții mei au căzut de pe scaune”, a declarat Frédéric Mansat-Jaffré, avocatul cuplului, care nu exclude un recurs: „Prin această decizie, instanța a creat un nou corp de jurisprudență, (…) o obligație de informare. Dumneavoastră, eu, toți indivizii vor trebui acum să se informeze la un profesionist înainte de a merge la un alt profesionist…”.

CITEȘTE ȘI VALOAREA TICHETELOR PENTRU DONATORII DE SÂNGE VA CREȘTE DE 4 ORI

„Legea a fost aplicată în mod corect”, a declarat Patriciat Pijot, avocatul comerciantului de ocazie: „Argumentul asupra căruia am insistat în timpul audierii a fost ascultat. Persoanele care cunoșteau cel mai bine valoarea măștii erau vânzătorii, pentru că aveau obiectul de mult timp”.

În cadrul audierii, comerciantul a negat orice intenție de fraudă. Ca dovadă a onestității sale, a subliniat avocatul său, el s-a oferit chiar să plătească cuplului 300.000 de euro, suma reprezentând prețul inițial al licitatorilor.

Un memorandum de înțelegere în acest sens ar fi trebuit să fie semnat la sfârșitul lunii aprilie 2022. Dar, amintește instanța, acesta a eșuat în fața opoziției copiilor cuplului.

Web design © 2024 Știrea ta