Anca Todoni, 19 ani, face senzație la Wimbledon 2024, unde a câștigat al 4-lea meci la rând, dar primul din carieră pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam.
Victoria contra Olgăi Danilovic, cu scorul de 7-5, 6-1, o propulsează pe Anca pe cea mai bună poziție ocupată în cariera: cu 25 de poziții urcate, Todoni este momentan numărul 117 WTA.
În calificări la Wimbledon 2024, Todoni a trecut de de Makarova, Birrell și Parrizas-Diaz, cedând un singur set pe parcurs, în confruntarea din turul al doilea.
Anca Todoni, noua stea a tenisului românesc
Anul 2023 s-a dovedit a fi un an extrem de bun pentru Anca Todoni, românca din Timișoara reușind un salt spectaculos în clasamentul WTA și devenea cea mai tânără româncă din primele 400 de jucătoare ale lumii.
„Când eram mai micuță, eram un copil bolnăvicios, răceam foarte des, părinții mei erau disperați, ajungeam des pe la spitale, până când unul dintre doctori le-a recomandat să mă ducă la un sport în aer liber.
Și pentru că tatăl meu jucase vreo 7 sau 8 ani tenis, a zis că ar fi un sport chiar foarte bun pentru sănătate în primul rând.
Apoi, încet-încet, antrenorul Paul Tetileanu, cu care am stat 10 ani, a văzut că am potențial, că pot să fac o meserie din tenis”, spunea Anca Todoni pentru GSP în urmă cu un an și jumătate.
La Wimbledon 2024, Anca nu a fost condusă în niciun moment al partidei din primul tur, chiar dacă sârboaica Danilovic a disputat optimi de finală la Roland Garros 2024.
„Diferența a fost făcută de suprafața de joc, cred eu, m-am simțit mai confortabil decât ea pe iarbă.
Am intrat pe teren cu o atitudine bună, plăcută, mă bucur să fiu aici și am trecut peste înfrângerea de la Roland Garros în fața ei și am zis că de data asta pot să o bat”, a declarat Anca Todoni, pentru Eurosport.
Anca Todoni, pe urmele lui Halep, dar admiră altă româncă
Tânăra sportivă a dezvăluit și care sunt jucătoarele de tenis pe care le admiră și de la care se inspiră. Anca a spus că le urmărește îndeaproape pe Elena Rybakina și pe Sorana Cîrstea, sportive cu care consideră că se aseamănă.
„Sunt destul de tânără, dar îmi iau inspirația foarte mult de la Elena Rybakina, mă asemăn foarte mult cu ea atât fizic, cât și la joc, mental, absolut tot.
Din România îmi place foarte mult de Sorana Cîrstea, cumva suntem aproximativ de aceeași talie și mereu mi-a plăcut jocul acela agresiv pe care ea îl are și îl stăpânește excelent. Este o sursă incredibilă de inspirație”, a adăugat Todoni.
Anca Todoni in her R1 victory over Olga Danilovic at Wimbledon. Her first ever slam victory. 💪
Source: Getty pic.twitter.com/PRCjf4sOvG
— Romanian Tennis (@WTARomania) July 1, 2024
Întrebată și despre succesul Simonei Halep din 2019 de la Wimbledon, timișoreanca a spus că visează să-i calce pe urme fostului lider mondial și că abia așteaptă să obțină rezultate similare.
„Bineînțeles, e unul dintre cele mai frumoase turnee din ce am auzit. Chiar, pentru mine, e cumva cel mai wow și cea mai mare realizare a mea.
Chiar visez la asta, să-i calc pe urme Simonei Halep. Este incredibil ce a realizat și abia aștept să mă văd și pe mine acolo”, a conchis Anca Todoni.
Pentru Anca Todoni urmează duelul cu învingătoarea din meciul Caroline Dolehide – Coco Gauff, favorita nr. 2.
Până în prezent, Todoni a câștigat cinci titluri la simplu și trei la dublu, toate în circuitul ITF.