Microsoft a fost detronată din topul celor mai valoroase companii din lume, producătorul de cipuri Nvidia preluând sefia în lume, scrie Reuters.
Microsoft a pierdut șefia în topul companiilor listate la bursă
Acțiunile companiei au urcat marți cu 3,5%, până la 135,58 dolari, ceea ce a făcut capitalizarea sa bursieră să ajungă la 3.335 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după ce a depășit Apple.
Valoarea bursieră a Microsoft a fost de 3.317 miliarde de dolari, în condițiile în care acțiunile sale au scăzut cu 0,45%.
Acțiunile Apple au alunecat cu peste 1%, lăsând valoarea sa la 3.286 de miliarde de dolari.
Creștere cât Lockheed Martin
Creșterea de marți a ridicat acțiunile Nvidia la un nivel record și a adăugat peste 110 miliarde de dolari la capitalizarea sa bursieră, echivalentul întregii valori a Lockheed Martin, unul dintre cei mai mari producători de armament din lume.
Creștere masivă
Valoarea de piață a companiei a urcat de la 1.000 de miliarde de dolari la 2.000 de miliarde de dolari în doar nouă luni, în februarie, în timp ce în iunie a avut nevoie de puțin peste trei luni pentru a atinge 3.000 de miliarde de dolari.
De ce e specială
Creșterea uluitoare a valorii de piață a Nvidia în ultimul an a devenit emblematică pentru o frenezie de pe Wall Street determinată de optimismul privind tehnologia emergentă de inteligență artificială.
Acțiunile Nvidia aproape că s-au triplat până acum în acest an, comparativ cu o creștere de aproximativ 19% a acțiunilor Microsoft, cererea pentru procesoarele sale de top depășind oferta.
Nvidia deține o cotă de 80% pe piața cipurilor pentru antrenarea sistemelor de inteligență artificială. Alți concurenți ai săi sunt producătorii de cipuri Advanced Micro Devices (AMD), Broadcom și Marvell.