Descalificată de la Campionatul Mondial de Scrimă, de la Milano, după ce a refuzat să dea mâna cu rusoaica Anna Smirnova, scrimera ucraineană Olga Kharlan, 32 de ani, cere schimbarea regulilor.
Sportiva a fost susținută și de Federația de scrimă din țara sa, dar și de mai mulți oficiali ai Ucrainei.
Olga Kharlan: „Regulile trebuie să se schimbe pentru că lumea se schimbă”
De patru ori medaliată olimpică şi campioană mondială, Kharlan a câştigat meciul individual de sabie cu 15-7 şi apoi a refuzat să dea mâna cu adversara sa, în schimb întinzându-i sabia pentru a bate lamele.
Smirnova a rămas pe pistă mai bine de o jumătate de oră după incident, vorbind cu mai mulţi oficiali înainte de a pleca. În regulamentul de scrimă, strângerea mâinii adversarului este obligatorie, iar nerespectarea acestei reguli duce la un „cartonaş negru”.
„Astăzi a fost o zi foarte dificilă şi foarte importantă. Ceea ce s-a întâmplat astăzi ridică o mulţime de întrebări. Nu am vrut să dau mâna cu această sportivă şi am acţionat după cum mi-a dictat inima. Aşa că atunci când am auzit că vor să mă descalifice, m-a durut atât de tare încât ţipam de durere. Cred că înţeleg, la fel ca toată lumea de pe această planetă, într-o lume sănătoasă, că regulile trebuie să se schimbe pentru că lumea se schimbă” – Olga Kharlan, pe Instagram.
Incidentul de la CM Scrimă, o „provocare evidentă din partea Rusiei”
Ministrul ucrainean al sporturilor, Vadym Huttsait, a descris incidentul ca fiind „o provocare evidentă din partea Rusiei”. În același timp, Mykhailo Illiashev, preşedintele federaţiei ucrainene de scrimă (NFFU), anunță un protest și spune că va contesta decizia.
Huttsait, medaliat cu aur la sabie pe echipe la Jocurile de la Barcelona din 1992, a declarat într-o conferinţă de presă că Smirnova „s-a apropiat de (Kharlan), a provocat-o, ţinând mâna ridicată mult timp şi aşteptând”.
„O susţinem pe deplin pe Olga Kharlan în această situaţie. Pregătim un protest. Vom face apel la această decizie, pentru că arbitrul care a judecat acest meci nu a dat direct un cartonaş negru sau nu a descalificat-o.
Abia mai târziu au început jocurile ascunse şi această descalificare a apărut deja după ce a fost stabilită următoarea adversară, deja după ce a fost stabilit un arbitru pentru următoarea competiţie.
În acest caz, vom încerca să anulăm acest cartonaş negru, deoarece această descalificare va face imposibilă participarea ei la competiţia pe echipe, care va avea loc la Milano peste câteva zile. Şi este important pentru noi ca echipa noastră să performeze” – Mykhailo Illiashev, preşedintele federaţiei ucrainene de scrimă (NFFU).