Rareș Ilie (21 de ani) a contribuit la calificarea României U21 la EURO 2025, iar Nice, clubul unde este legitimat, a luat o decizie importantă pentru fotbalistul român.
România U21 s-a calificat la turneul final din Slovacia, după ce a învins-o pe Elveția U21, scor 3-1, în Giulești, în ultima etapă a Grupei E, din preliminarii.
Decizia luată de Nice în privința lui Rareș Ilie, după calificarea României U21 la EURO
Rareș Ilie nu a jucat niciun minut pentru Nice în acest sezon, după ce în stagiunea precedentă a fost împrumutat la Lausanne, în Elveția.
După ce românul a avut evoluții bune la naționala de tineret și s-a calificat la EURO U21 2025, Nice l-a inclus pe Rareș Ilie în lotul pentru meciul din campionat cu Nantes, scor 1-1, în etapa a 8-a.

Din păcate, Rareș Ilie nu a fost folosit niciun minut. Este al doilea meci din acest sezon în care Rareș Ilie se află în lotul lui Nice pentru un meci din Ligue 1, dar nu joacă deloc.