Mathieu Van Der Poel bifează, în premieră, Paris-Roubaix

Mathieu Van Der Poel (Alpecin-Deceuninck) a câștigat cea de-a 120 ediție a Paris-Roubaix, a treia clasică monument a sezonului, după ce a beneficiat de multă sansă.

Cei de Jumbo Visma au rupt plutonul cu 100 kilometri înainte de final și era clar că învingătorul va fi în grupul de favoriți care au ținut ritmul.

Însă, pe Carrefour de l’Arbre, Wout van Aert, aflat la conducere, a făcut pană (cu 16 kilometri înainte de final), moment în care Van der Poel a avut drum liber spre victorie. Înanite de acest momet, Van der Poel l-a doborât pe John Degenkolb, într-un moment în care germanul, câștigătorul ediției din 2015, încerca să-l depășească pe exterior pe o porțiune pietruită.

Rutierul de 28 de ani nu a mai fost prins și a ajuns singur pe velodromul din Roubaix câștigând cursa cu un avans comfortabil, la primul său succes în cursa denumită „Infernul Nordului”.

Pe locul secund s-a clasat Jasper Philipsen, coechipierul lui, care l-a învins într-un sprint în doi pe Van Aert. Mads Pedersen a încheiat pe locul 4, iar pe 5 a venit Stefan Kung.

„Incredibil cum am mers ca echipă astăzi. Nu este posibil să faci mai bine de atât”, a spus Van der Poel.

„Cred că am avut una dintre cele mai bune zile ale mele pe bicicletă”, a mai spus noul câștigător al Paris-Roubaix.

La două săptămâni după ce a abandonat în Turul Flandrei, campionul Paris-Roubaix din 2018, Peter Sagan, a fost nevoit să abandoneze această ediție, după ce a trecut peste o porțiune alunecoasă de pietriș și s-a prăbușit în iarbă alături de mai mulți rutieri.

Web design © 2024 Știrea ta