Rusia amenință cu începerea celui de-al Treilea Război Mondial, după ce Statele Unite au autorizat Ucraina să atace teritoriul rus cu rachete ATACMS, pe care le furnizează Kievului, potrivit presei americane. Aceste arme, a căror utilizare a fost solicitată de Volodimir Zelenski de multe luni, pot lovi ţinte aflate la mai mult de 300 de kilometri distanţă.
Rusia nu iartă și amenință: „Occidentul a decis un astfel de nivel de escaladare”
Decizia Washingtonului de a permite Kievului să lovească adânc în Rusia cu rachete americane cu rază lungă de acţiune escaladează conflictul din Ucraina şi ar putea duce la al Treilea Război Mondial, au afirmat duminică parlamentari ruşi de rang înalt.
Doi oficiali americani şi o sursă familiarizată cu decizia au dezvăluit duminică faptul că politica Washingtonului în conflictul ruso-ucrainean a suferit o inversare semnificativă, potrivit Reuters, citat de News.ro.
„Occidentul a decis un astfel de nivel de escaladare care s-ar putea încheia cu statul ucrainean în ruine complete până dimineaţă”, a transmis pe aplicaţia de mesagerie Telegram Andrei Klişas, membru de rang înalt al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus.
„Un pas foarte mare spre începerea celui de-al Treilea Război Mondial”
Vladimir Djabarov, prim-adjunct al şefului Comisiei pentru afaceri internaţionale din camera superioară a Rusiei, a declarat că răspunsul Moscovei va fi imediat.
„Acesta este un pas foarte mare spre începerea celui de-al Treilea Război Mondial”, a declarat Djabarov, citat de agenţia de presă de stat TASS.
Preşedintele Vladimir Putin a declarat în septembrie că Occidentul va lupta direct cu Rusia dacă va permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acţiune de fabricaţie occidentală, o mişcare despre care a spus că va modifica natura şi amploarea conflictului.
Rusia ar fi forţată să ia ceea ce Putin a numit „decizii adecvate” pe baza noilor ameninţări
Leonid Sluţki, preşedintele comisiei pentru afaceri externe a camerei inferioare a Dumei de Stat, a declarat că autorizarea de către SUA a atacurilor Kievului asupra Rusiei cu rachete tactice ATACMS americane ar duce la cel mai dur răspuns, au notat agenţiile de presă ruse.
„Loviturile cu rachete americane adânc în regiunile ruseşti vor implica în mod inevitabil o escaladare gravă, care ameninţă să ducă la consecinţe mult mai grave”, a declarat Sluţki, citat de agenţia de ştiri TASS.
Rusia critică administrația Biden: „Încearcă să escaladeze situaţia la maximum”
La rândul său, deputata rusă Maria Butina a declarat luni pentru Reuters că administraţia preşedintelui Joe Biden riscă al Treilea Război Mondial dacă ar permite Ucrainei să folosească arme fabricate în SUA pentru a lovi adânc în Rusia.
„Aceşti tipi, administraţia lui Biden, încearcă să escaladeze situaţia la maximum cât încă mai au putere şi sunt încă în funcţie”, a declarat Butina pentru Reuters. „Am o mare speranţă că (Donald) Trump va anula această decizie, dacă aceasta a fost luată, pentru că ei riscă serios începerea celui de-al Treilea Război Mondial, ceea ce nu este în interesul nimănui”, a adăugat ea.
„Cred că există unii oameni în Statele Unite care nu au nimic de pierdut, oricare ar fi motivul, sau care sunt complet în afara realităţii, aşa încât pur şi simplu nu le pasă”, a declarat Butina, care a petrecut 15 luni în închisoare în SUA pentru că a acţionat ca agent rus neînregistrat. Ea este acum deputat al partidului de guvernământ Rusia Unită.
Putin amenință SUA, după ajutorul dat Ucrainei cu rachete occidentale cu rază lungă de acţiune
Vladimir Putin consideră că aprobarea occidentală pentru un astfel de pas ar însemna „implicarea directă a ţărilor NATO, a Statelor Unite şi a ţărilor europene în războiul din Ucraina”, deoarece infrastructura militară şi personalul NATO ar trebui să fie implicate în ţintirea şi lansarea rachetelor.
La sfârşitul lunii octombrie, Putin a declarat că Ministerul rus al Apărării lucrează la diferite modalităţi de a răspunde dacă Statele Unite şi aliaţii săi din NATO ajută Ucraina să lovească adânc în Rusia cu rachete occidentale cu rază lungă de acţiune.
Ce ştim despre rachetele ATACMS
ATACMS, fabricate de Lockheed Martin, sunt rachete balistice care, în funcție de model, pot lovi ținte la 190 de mile (306 km) distanță cu un focos care conține aproximativ 375 de kilograme de explozibil, scrie New York Times, citat de Antena 3.
Rachetele balistice zboară mult mai sus și pe distanță mai mare decât rachetele de artilerie, revenind la sol cu o viteză incredibil de mare.
Ele pot fi trase de la lansatoarele mobile HIMARS pe care Statele Unite le-au furnizat Ucrainei, precum și de la lansatoare M270 mai vechi trimise din Marea Britanie și Germania. ATACMS sunt adesea denumite „rachete cu rază lungă de acțiune, care pot ajunge mai departe în Rusia decât orice altă rachetă ucraineană, dar nu ca o rachetă de croazieră sau o rachetă balistică intercontinentală.
Racheta ATACMS a fost dezvoltată în anii 1980 pentru a distruge ținte sovietice în adâncul liniilor inamice.
CITIȚI ȘI:
Joe Biden predă America lui Donald Trump: „Suntem toţi la pământ!”