Sinead O’Connor, cântăreaţa şi compozitoarea irlandeză, a decedat din cauze naturale, a stabilit tribunalul Southwark Coroners Court din Londra, relatează ABC News.
Sinead O’Connor a murit la 56 de ani, pe 26 iulie 2023, când artista a fost găsită „fără reacţie” în casa ei din Londra, iar decesul a fost confirmat la faţa locului.
S-a stabilit cauza morții lui Sinead O’Connor
„Aceasta este pentru a confirma că doamna O’Connor a murit din cauze naturale. Prin urmare, medicul legist şi-a încetat implicarea în moartea ei”, a transmis tribunalul Southwark Coroners Court din Londra într-un comunicat.
La momentul respectiv, poliţia britanică a declarat pentru Variety că nu tratează moartea ei ca fiind suspectă şi că a predat cazul biroului medicului legist pentru a stabili cauza morţii.
Cine a fost Sinead O’Connor
Cântăreața a devenit celebră în întreaga lume în 1990, pentru interpretarea melodiei „Nothing Compares 2 U”. O’Connor – care a avut un palmares de zece albume, iar Nothing Compares 2 U a fost single-ul nr. 1 pe plan mondial în Billboard Music Awards în 1990 – a primit mai devreme în acest an premiul inaugural pentru album clasic irlandez – Classic Irish Album – în cadrul RTE Choice Music Awards.
O’Connor s-a născut într-o familie cu probleme la Dublin, pe 8 decembrie 1966. Mai târziu în viaţă, ea a susţinut că a început să aibă probleme de sănătate mintală din cauza faptului că mama ei a abuzat-o fizic şi sexual în copilărie.
CITEȘTE ȘI Michael Bolton, operat de urgență, pe creier. Medicii i-au găsit o tumoră cerebrală