Andrei Pavel, 49 de ani, care a pregătit-o pe Simona Halep în perioada 2017-2018, a vorbit despre situația în care se găsește sportiva noastră în prezent și a lansat o ipoteză șoc.
Jucătorul care a atins locul 13 ATP, a fost cooptat în echipa campioanei în septembrie 2017, după US Open, unde l-a ajutat pe australianul Darren Cahill. Cu Pavel în echipă, Halep a ajuns numărul 1 WTA și a câștigat Roland Garros 2018, apoi cei doi au decis să se despartă în august.
„Nu înțeleg de ce nu e decizia deja luată, de ce o prelungesc atât de mult. Am văzut că e înscrisă la US Open, am văzut că se antrenează. Ar fi o gură de aer să joace la US Open. Sper să revină pe terenul de tenis, am văzut că a revenit și Caroline Wozniacki. M-a surprins foarte multe toată povestea asta cu dopingul.
Cât am fost antrenorul ei, ea mânca foarte simplu, foarte normal. Îi plăceau puiul, piureul de cartofi, tiramisu ca prăjitură, lucruri foarte simple. Iar în ceea ce privește vitaminizarea, era și mai simplu, foarte simplu, nu era nimic științific.
Lua niște batoane Isostar, care au prea mult zahăr în ele, după mine, nu sunt performante. Lua vitamine simple și, cu toate astea, abilitatea ei pe teren era maximă. Făcea pregătire fizică foarte bună, intensitatea ei era maximă. Să aud că s-a dopat a fost o surpriză imensă”, a declarat Andrei Pavel în podcastul SportCast.
Andrei Pavel a numit motivul pentru care crede că Simona Halep a fost testată pozitiv
Fostul mare jucător nu crede în variantele conspiraționiste care circulă în lumea tenisului, dar se declară sigur că Simona Halep s-a dopat singură, fără să știe.
„Eu am auzit o grămadă de conspirații despre Simona Halep, dar gândiți-vă că eu am auzit o grămadă de conspirații și despre meciurile mele, că aș fi vândut nu știu ce partidă. Pe vremea mea, se scria că Andrei Pavel e sub influența pariurilor și tot felul de lucruri de care habar nu aveam.
Nu am de unde să știu ce e acolo, dar din punctul meu de vedere e o nebunie. Sper să afle ce s-a întâmplat, dar eu n-am nicio bază să spun ceva concret. Tot ce pot să spun este că ea nu s-a dopat niciodată intenționat, nu a făcut-o pentru tenis, pentru performanță, ci pentru niște lucruri personale, după părerea mea”, a explicat Andrei Pavel în podcastul SportCast.
Ultimul meci disputat de româncă în circuitul WTA a avut loc în 2022, la finalul lunii august, atunci când a cedat în trei seturi în fața ucrainencei Daria Snigur, în primul tur la US Open.
La scurt timp, Simona a fost suspendată provizoriu după ce a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă, Roxadustat. Dubla campioană de Grand Slam a fost audiată în finalul lunii iunie, însă un verdict în cazul său continuă să se lase așteptat.