SkyTower Building a lansat în septembrie o ediție specială a SKYRUN, competiție de alergat pe scări, de data aceasta fiind vorba de 700 de trepte de urcat până la etajul 35 al turnului.
Startul la SkyRun2023 se da pe 11 noiembrie 2023 la ora 11:11 când peste 600 de participanți vor concura pentru cele 54 de cupe și premii.
SKYRUN2023 – Locurile de participare, suplimentate cu încă 120
Deși inițial competiția SkyRun2023 a fost anunțată și programată pentru doar 500 de persoane, datorită cererii mari de participare locurile s-au suplimentat cu încă 120, astfel încât sâmbăta aceasta la START se vor prezenta 620 de alergători.
SkyTower donează toate taxele de participare către Asociația Climb Again
Cauza susținută de SkyTower în această ediție specială SKY’S THE LIMIT a SkyRun se numește Climb Again. Astfel, la finalul competiției, toate taxele de înregistrare la SkyRun2023 vor fi donate Asociației Climb Again, o organizație non-profit care construiește și operează centre de escaladă în cadrul cărora sunt organizare sesiuni de terapie prin cățărare pentru copii și adolescenți cu diferite tipuri de dizabilități, în special de vedere și neuromotorii. Beneficiarii asociației Climb Again participă anual la olimpiadele Paralimpice, iar pentru sâmbătă au format o echipă care va alerga la SkyRun.
SkyTower București organizează SkyRun2023 după 7 ani de pauză. În trecut, trei ediții SkyRun au fost organizate doar până la etajul 34 al turnului, cea mai recentă în ianuarie 2016, când concursul caritabil a adunat aproape 1000 de alergători.
Timpul record de-a lungul tuturor edițiilor SkyRun de până acum a aparținut lui Florin Munteanu și a fost de 2 minute și 51 de secunde pentru urcarea a 680 de trepte.
NUTRIPLUS – Partenerul principal al competiției
Anul acesta, turnul SkyTower a adunat în jurul SkyRun2023 o paletă diversă de parteneri, atât chiriași ai turnului, cât și retaileri de renume care au oferit fie premiile, fie au contribuit la kiturile fiecărui participant.
Partenerul principal al competiției SkyRun2023 este NUTRIPLUS, o marcă a Farmasi, chiriașul de la etajul 18 al turnului care va oferi produse surpriză tuturor participanților și mai ales câștigătorilor. Ceilalți parteneri de nădejde ai competiției sunt: Penny, World Class, Aqua Carpatica, Tinmar Energy, Raiffeisen Bank, Workspace Studio, Raiffeisen Leasing, Credit Amanet și EnergyPal.