Stan Wawrinka, performanță uluitoare, după 30 de ani, la US Open 2023

Stan Wawrinka, 38 de ani, a devenit cel mai în vârstă jucător care a obţinut o victorie într-un meci de simplu la US Open, după 30 de ani.

Elveţianul a stabilit o bornă impresionantă, după Jimmy Connors, care a reuşit aceeași performanţă la 40 de ani, în 1992, relatează Reuters.

Stan Wawrinka, cel mai în vârstă jucător care obţine o victorie la US Open, după 30 de ani

Fost campion la US Open, in 2016, Stan Wawrinka, a declarat că încă mai are capacitatea de a juca pe cea mai mare scenă, după ce l-a învins pe japonezul Yoshihito Nishioka, cu 7-6 (5), 6-2, 6-4. În turul următor, Wawrinka se va duela cu argentinianul Tomas Martin Etcheverry (34 ATP).

Stan Wawrinka, performanță uluitoare, după 30 de ani, la US Open 2023
Stan Wawrinka, performanță uluitoare, după 30 de ani, la US Open 2023

„Cred că joc bine. Nu încerc să fac comparaţii cu trecutul, pentru că nu este niciodată o idee bună să compari ce făceam acum câţiva ani”, a declarat Wawrinka reporterilor.

„Dar sunt mulţumit de nivelul meu. Ştiu unde mă aflu în acest moment. Ştiu că pot învinge câţiva jucători foarte buni. Pot fi foarte competitiv. Mă mişc bine. Astăzi a fost un meci grozav. Un nivel foarte ridicat, o intensitate mare. Sunt fericit că am trecut în trei seturi. Cel mai important este să continui să merg în direcţia bună. Ultimele luni au fost aproape mai bune în fiecare săptămână, cu mai multe victorii, cu mai multă încredere în ceea ce fac. Sper să pot continua să mă forţez şi să obţin câteva rezultate importante înainte de sfârşitul anului”, a mai spus fostul nr 3 ATP (27 ianuarie 2014).

Wawrinka a revenit în circuitul de tenis în martie 2022, după mai bine de un an de absenţă, în urma a două operaţii la piciorul stâng. El ocupă în prezent locul 49 în clasamentul ATP.

„Nu am uitat niciodată de ce am început să joc tenis şi la ce visam când eram tânăr… să joc la US Open, să joc Grand Slam-uri, turnee mari, turnee ATP, să fiu acolo. Sunt fericit că încă pot juca la acel nivel”, a mai spus Wawrinka.

CITEȘTE ȘI JEROME FRANCE, VICTORIE CU REPETIȚIE ÎN PASUL GUTÂI

Web design © 2024 Știrea ta