Hollywood

Actriță celebră la Hollywood, părăsită de impresar după o poziție pro-Palestina

Agenţia de talente de la Hollywood UTA a renunţat la una dintre actrițele câștigătoare a Premiului Oscar, ca şi client, după ce aceasta a luat cuvântul la un miting pro-Palestina, a confirmat un purtător de cuvânt al agenţiei Deadline, potrivit News.ro.

Este vorba despre Susan Sarandon, 77 de ani, care a participat la mai multe mitinguri de susţinere a Palestinei şi a atras critici pentru că a spus că „există o mulţime de oameni cărora le este frică să fie evrei în acest moment şi care au ocazia să guste cum e să fii musulman în această ţară.”

Susan Sarandon, părăsită de impresar după o poziție pro-Palestina
Susan Sarandon

Susan Sarandon, părăsită de impresar după o poziție pro-Palestina

În remarcile surprinse în imagini, Sarandon i-a încurajat şi pe alţii să continue să vorbească în sprijinul palestinienilor în războiul dintre Israel şi Hamas.

„Oamenii pun întrebări, oamenii se ridică în picioare, oamenii se educă, oamenii se îndepărtează de spălarea creierului care a început când erau copii”, a spus Sarandon la miting. Ea a încurajat participanţii să „fie puternici, răbdători, clari şi să fie alături de oricine are curajul să vorbească” şi a mulţumit „comunităţii evreieşti care a venit să ne susţină”.

Sarandon a continuat prin a posta un mesaj pro-palestinian al lui Roger Waters de la Pink Floyd pe rețeaua „X”, fosta Twitter.

Susan Sarandon, părăsită de impresar după o poziție pro-Palestina
Susan Sarandon

Waters a fost criticat de-a lungul anilor pentru presupuse remarci antisemite, deşi a respins întotdeauna aceste afirmaţii, spunând anterior: „Mi-am petrecut întreaga viaţă vorbind împotriva autoritarismului şi a opresiunii oriunde o văd. Când eram copil, după război, numele Annei Frank era rostit adesea în casa noastră, ea a devenit un memento permanent a ceea ce se întâmplă atunci când fascismul este lăsat necontrolat. Părinţii mei au luptat împotriva naziştilor în cel de-al Doilea Război Mondial, tatăl meu plătind preţul suprem”.

CITEȘTE ȘI VISA WAIVER. SOLUȚIA PENTRU CA ROMÂNII SĂ AJUNGĂ MAI UȘOR ÎN SUA

Susan Sarandon s-a dedicat unor cauze activiste în ultimul deceniu

Cariera lui Sarandon, odată una dintre cele mai în vogă actrițe de la Hollywood, a intrat pe o pantă descendentă în ultimul deceniu, ea alegând să se dedice unor cauze activiste.

Sarandon ar fi semnat cu UTA în 2014. Ea a apărut în 2023 în filmele Blue Beetle şi Maybe I Do, dar a avut câteva apariţii la televiziune.

De-a lungul carierei sale ea a fost nominalizată de 5 ori pentru Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal. Ea a primit premiul la cea de-a cincea nominalizare, pentru drama Dead Man Walking din 1995, în care a jucat alături de Sean Penn.

Ea a câștigat de asemenea un Premiu BAFTA și un Premiu al Sindicatului Actorilor.

Web design © 2024 Știrea ta